Numai un sfert dintre locuințele din România au asigurare, arată ASF

De
EN
Avatar photo
DeEN

Numai un sfert dintre locuințele din România au asigurare, arată ASF

România are o experienţă relevantă în acest domeniu, prin sistemul de asigurare obligatorie a locuinţelor şi prin activitatea Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale. Cu toate acestea, doar aproximativ un sfert dintre locuinţele din România sunt acoperite prin asigurarea obligatorie, ceea ce evidenţiază necesitatea creşterii gradului de cuprindere în asigurare, a conştientizării riscurilor şi a pregătirii financiare a populaţiei”, a afirmat Alexandru Petrescu.

Acesta a participat marţi, la Bucureşti, la cea de-a doua reuniune a SEE Regional Network on Disaster Risk Insurance and Risk Sharing, organizată în colaborare cu Consiliul Cooperării Regionale.

„Catastrofele naturale nu respectă graniţele dintre state, iar riscurile cu care ne confruntăm în Europa de Sud-Est arată cât de importantă este cooperarea regională pentru consolidarea protecţiei financiare în faţa acestora”, a subliniat preşedintele ASF.

Potrivit acestuia, reuniunea are loc într-un moment în care România deţine preşedinţia în exerciţiu a Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est.

Publicitate
Ad Image

„Am participat astăzi, la Bucureşti, la cea de-a doua reuniune a SEE Regional Network on Disaster Risk Insurance and Risk Sharing, organizată în colaborare cu Consiliul Cooperării Regionale. Reuniunea are loc într-un moment important, în care România deţine preşedinţia în exerciţiu a Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est, reafirmând angajamentul ţării noastre pentru dialog, cooperare şi consolidarea rezilienţei la nivel regional”, a precizat Alexandru Petrescu.

Şeful ASF a evidenţiat necesitatea intensificării cooperării dintre statele din regiune. „Am subliniat necesitatea intensificării cooperării între statele din regiune, în condiţiile în care Europa de Sud-Est este expusă unei game largi de riscuri de catastrofe naturale, iar gradul de protecţie prin asigurare rămâne limitat pe multe dintre pieţele noastre”, a explicat acesta.

Un alt subiect abordat în cadrul reuniunii a fost realizarea unui studiu de fezabilitate privind riscurile şi posibilităţile de cooperare regională. „Un subiect important al reuniunii îl reprezintă studiul de fezabilitate care va permite o mai bună înţelegere a riscurilor, a particularităţilor cadrului naţional din fiecare ţară şi a domeniilor în care cooperarea regională poate aduce o valoare adăugată reală. Eventualele soluţii regionale trebuie evaluate pe baza datelor şi adaptate realităţilor fiecărei pieţe, astfel încât să completeze mecanismele naţionale existente”, a arătat preşedintele ASF.

De asemenea, Alexandru Petrescu a evidenţiat importanţa colaborării cu Autoritatea Europeană de Asigurări şi Pensii Ocupaţionale (EIOPA). „Am evidenţiat şi importanţa colaborării cu EIOPA, partener care contribuie cu expertiză în domeniul supravegherii şi cu o perspectivă europeană asupra deficitului de protecţie prin asigurare împotriva catastrofelor naturale. Instrumentele sale de analiză ne ajută să înţelegem mai bine diferenţele dintre ţări şi nivelurile de acoperire a riscurilor”, a menţionat acesta.

Preşedintele ASF a reafirmat angajamentul instituţiei de a continua cooperarea cu partenerii regionali şi internaţionali. „Autoritatea de Supraveghere Financiară rămâne pe deplin angajată în acest proces. Împreună cu Vicepreşedintele ASF Sorin Mititelu, coordonatorul sectorului asigurări-reasigurări, şi cu echipa instituţiei, vom continua să împărtăşim experienţa noastră şi să colaborăm cu partenerii regionali, europeni şi internaţionali”, a transmis Petrescu.

În opinia sa, rezultatele cooperării trebuie să contribuie la consolidarea rezilienţei în faţa dezastrelor naturale. „Valoarea acestei cooperări va fi măsurată prin capacitatea noastră de a transforma dialogul şi schimbul de experienţă în rezultate concrete, care să consolideze rezilienţa regiunii în faţa dezastrelor naturale”, a adăugat preşedintele ASF.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *