Grindeanu: Taxele nu vor crește anul viitor, declarații despre pensii și impozitarea muncii
Liderul social-democrat a spus că doreşte încheierea unui „pact” cu mediul de afaceri prin care să se garanteze că taxele nu vor creşte în 2027, scrie Agerpres care citează Antena 3.
„Eu cred că trebuie să redăm speranţa investitorilor în România şi speranţa că România este o ţară sigură, unde merită să investeşti, în care merită să-ţi pui banii şi, până la urmă, să faci profit, că despre asta este vorba. Şi aici vorbesc, în mod special, de un pact, dacă pot să-l numesc aşa, cu mediul de afaceri: că nu vor mai creşte taxe anul viitor”, a afirmat Sorin Grindeanu.
În privinţa pensiilor, preşedintele PSD a spus că indexarea trebuie făcută conform legii şi nu este negociabilă. „Lucrul ăsta nu e de negociat (…) Trebuie să respectăm legea şi trebuie să facem indexarea pensiilor în România”, a subliniat Grindeanu.
El s-a referit şi la necesitatea de a fi redusă taxarea muncii, în condiţiile în care în România este una dintre cele mai mari cote de taxare în acest domeniu. Grindeanu a reiterat propunerea privind eliminarea CASS pentru mame, persoanele din categorii vulnerabile, veterani şi invalizi de război.

