Zece startupuri din domeniul agrifood vor fi incluse în programul AgriStart
Programul AgriStart este organizat de Impact Hub Bucharest, în calitate de EIT Food Country Representative, cu susţinerea EIT Food şi sprijinul Bayer, şi urmăreşte să ajute cele zece echipe selectate să treacă de la idee la piaţă.
Conform organizatorilor, programul este lansat într-un context în care agricultura şi industria alimentară trec prin schimbări importante, iar tehnologia poate avea un rol tot mai mare în producerea, procesarea şi distribuirea alimentelor. Printre provocările sectorului sunt menţionate schimbările climatice, îmbătrânirea forţei de muncă şi accesul insuficient la tehnologii moderne.
„În România există multe idei şi soluţii care pot contribui la transformarea agriculturii şi a sistemului alimentar, însă pentru multe dintre ele drumul de la o inovaţie promiţătoare la un produs care ajunge efectiv pe piaţă este încă dificil. Prin AgriStart vrem să intervenim exact în această etapă: să îi ajutăm pe fondatori să-şi valideze modelul de business, să înţeleagă mai bine nevoile clienţilor şi să construiască paşii concreţi către lansare. Ne dorim ca cele 10 echipe selectate să plece din program nu doar cu mai multe cunoştinţe, ci cu un business mai bine fundamentat şi cu o direcţie clară pentru următoarele etape de dezvoltare”, a declarat Oana Craioveanu, CEO şi cofondatoare Impact Hub Bucharest, citată în comunicat.
Conform sursei citate, programul se va desfăşura în două etape. În prima, programată în perioada septembrie-octombrie, cele zece echipe vor lucra alături de mentori, antreprenori şi experţi din industrie pe teme precum validarea modelului de business, înţelegerea clienţilor, strategia de intrare pe piaţă şi pitching. De asemenea, sunt prevăzute patru sesiuni individuale de mentorat.
Ulterior, două dintre cele zece startupuri vor fi selectate pentru cea de-a doua etapă, care se va desfăşura în perioada octombrie-noiembrie. Acestea vor beneficia de sprijin pentru comercializare, acces la un consiliu consultativ format din experţi şi lideri din industrie şi servicii specializate în valoare de până la 2.000 de euro pentru fiecare startup.
Programul se adresează antreprenorilor aflaţi la început de drum, startupurilor aflate într-un stadiu incipient, cercetătorilor şi cadrelor universitare care vor să transforme cercetarea într-un produs, inovatorilor din companii sau ONG-uri, absolvenţilor EIT Food Challenge Labs şi echipelor multidisciplinare care dezvoltă soluţii cu aplicabilitate în agrifood.
Pot aplica echipele care lucrează la o idee validată, un prototip, un produs minim viabil (MVP), care se află în etapa primelor teste pe piaţă sau dezvoltă o soluţie cu potenţial comercial clar. Domeniile vizate includ AgriTech, FoodTech, agricultura de precizie, agricultura digitală, Smart Farming, alimentaţia sustenabilă, economia circulară, reducerea risipei alimentare, ambalajele şi lanţurile de aprovizionare.
Participanţii trebuie să fi înfiinţat o entitate juridică în 2026 sau să îşi asume înfiinţarea acesteia până la finalul primei etape a programului. Înscrierile sunt deschise până pe 7 septembrie, inclusiv, iar selecţia participanţilor va avea loc în perioada 8-9 septembrie. Cele zece echipe selectate vor fi anunţate pe 10 septembrie, programul urmând să înceapă pe 15 septembrie, cu o reuniune online.

