Ucraina a atacat cu drone Sankt Petersburg și regiunea Leningrad, provocând incendii

De
EN
Avatar photo
DeEN

Ucraina a efectuat atacuri cu drone asupra Sankt Petersburg și a regiunii Leningrad, provocând incendii

Guvernatorul din Sankt Petersburg, Alexandr Beglov, a comunicat doar despre un atac „la scară mare”, dar nu a dat detalii, în schimb portalul local de ştiri Bumaga a relatat că la terminalul petrolier al oraşului s-a declanşat un incendiu.

Alexandr Drozdenko, guvernatorul regiunii Leningrad, a afirmat că dronele au lovit portul Vîsoţk din Golful Finlandei, la circa 170 de km la nord-vest de Sankt Petersburg. Instalaţiile de acolo asigură tranzitul de petrol, cereale, cărbune şi gaze naturale lichefiate.

Potrivit lui Drozdenko, în întreaga regiune au fost doborâte 72 de drone. Ucraina şi-a intensificat anul acesta loviturile asupra infrastructurii energetice din Rusia, provocând penurii de carburant în unele regiuni.

Sankt Petersburg, situat la circa 900 de km de frontiera ruso-ucraineană, a mai fost atacat cu drone; printre obiectivele vizate de Ucraina s-au aflat terminalul petrolier şi o navă militară acostată în timpul Forumului Economic Internaţional din iunie.

Publicitate
Ad Image
Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *