România își pregătește accesul pe piețele internaționale după prima rectificare bugetară
„Mulțumesc tuturor colegilor miniștri din acest Guvern, prim-ministrului Luca Niculescu pentru concentrare și susținere și efortul pe care l-au făcut pentru a realiza în primele 10 zile de la învestire un pas absolut vital pentru parcursul României în acest an, în speță aprobarea primei rectificări bugetare, care din punctul nostru de vedere este vitală pentru accesul României pe piețele internaționale”, a afirmat Nazare, în briefingul care a urmat ședinței în care Guvernul a aprobat prima rectificare a bugetului din 2026.
Acesta a mulțumit și companiilor, precum și persoanelor fizice pentru eforturile depuse în menținerea stabilității financiare a țării.
„Reiterez mulțumirea tuturor românilor și companiilor românești care au susținut în acest an și anul trecut, prin taxele plătite, prin eforturile pe care le-au făcut, stabilitatea financiară a României, care este la un moment de răscruce. Suntem într-un echilibru foarte fragil pe care încercăm să-l menținem. Situația nu este una simplă și avem foarte multe provocări înaintea noastră”, a atras atenția ministrul Finanțelor.
Pentru acest an, prima rectificare bugetară din 2026 menține deficitul la 6,2% din PIB, în condițiile în care veniturile bugetului general consolidat sunt revizuite în scădere cu 4,7 miliarde de lei, iar cheltuielile cu 1,2 miliarde de lei, cele mai mari suplimentări nete fiind prevăzute pentru sănătate, conform Ministerului Finanțelor.
PIB-ul nominal utilizat la rectificare a fost actualizat la 2.086,3 miliarde lei, pe baza celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică. În termeni nominali, deficitul bugetului general consolidat se majorează cu 3,5 miliarde lei, ajungând la 130,3 miliarde lei, ponderea în PIB rămânând la 6,2%.
Ministerul Finanțelor pregătește o a doua rectificare bugetară, care va fi finalizată până la 30 noiembrie, și își propune să înceapă cât mai curând elaborarea bugetului pentru anul viitor.
„Evident, proiectăm o a doua rectificare în termenul legal, până la 30 noiembrie, și ne propunem să pornim discuțiile și lucrările tehnice asupra bugetului pe anul 2027 în cel mai scurt timp posibil. Din punctul nostru de vedere, acestea sunt mize foarte importante pentru finalul acestui an și pentru asigurarea unor chestiuni absolut esențiale pentru România. În primul rând vorbim aici de menținerea credibilității, consecvenței, seriozității pe care am arătat-o și pe care România a demonstrat-o și în același timp protejarea ratingului de țară al României. Când vorbim despre protecția ratingului de țară al României, vorbim de protecția românilor”, a explicat Nazare, în conferința de vineri.
Ministrul a subliniat importanța menținerii calificativului recomandat investițiilor, în perspectiva evaluărilor agențiilor internaționale de rating, programate în lunile ianuarie, februarie și martie 2027.
„Toate aceste lucruri au în vedere examenele extrem de dificile pe care România le are de parcurs în primele luni ale anului 2027, respectiv evaluarea Fitch în ianuarie, Moody’s în februarie și S&P în martie. Deci, un buget, o rectificare credibilă și serioasă, cum este aceasta pe care am făcut-o astăzi, o a doua rectificare până la finalul lunii noiembrie, un buget credibil, asigură România în anul 2027 că își menține calificativul de investiții și deschide calea printr-o execuție serioasă a bugetului anului 2027 pentru o potențială creștere a perspectivei pe care o avem astăzi de rating, de la negativ la stabil”, a susținut ministrul Finanțelor.
Acesta a avertizat că orice abatere de la procesul de consolidare fiscală poate pune în pericol ratingul suveran al României.
„Acest lucru este o curea de siguranță pentru România extrem de importantă care ne ajută să depășim această situație complicată economică unde suntem pe ultima clasă, ne menținem pe ultima clasă de rating și suntem în orice moment în pericolul de a pierde acest calificativ în lipsa unor măsuri concrete. În această vară am avut trei evaluări, cartonașele galbene s-au dat. Orice greșeală, orice abatere de la acest traseu este pasibilă și orice moment de acest gen poate genera un cartonaș roșu care vine neanunțat pentru că agențiile de rating pot oricând să declanșeze un comitet ad hoc și să-și schimbe deciziile. De aceea trebuie să fim extrem de consecvenți în ceea ce facem”, a afirmat Alexandru Nazare.
Referindu-se la rectificarea bugetară aprobată vineri, ministrul a explicat că aceasta a fost elaborată pe baza unui PIB nominal de aproximativ 2.086 de miliarde de lei, fără majorarea cheltuielilor totale.
„Despre rectificarea de astăzi am luat în calcul un PIB de 2.086 de miliarde. Nu am crescut cheltuielile, ci le-am scăzut. Am adăugat la investiții, am făcut relocări și prioritizări printr-o fundamentare și o analiză foarte clară a execuției fiecărui ordonator în parte. Am utilizat blocajul pe care l-am avut la dispoziție, aproximativ 4 miliarde din cele 5 miliarde blocaj, astfel încât să creăm spațiul pentru investițiile esențiale. Prioritatea a fost sănătatea, principalul domeniu care primește fonduri în această rectificare. Dar este foarte important că am reușit, fără să creștem ținta de deficit, să alocăm aceste surse și pentru Casa de Sănătate, și pentru Ministerul Sănătății, de asemenea, Ministerul de Interne a primit sume pentru cheltuieli de funcționare. În același timp, au fost acoperite toate cheltuielile esențiale de funcționare de care aveam nevoie”, a explicat Nazare.
Ministrul Finanțelor consideră că aprobarea rectificării bugetare creează premisele unei noi ieșiri a României pe piețele financiare internaționale, în condițiile în care necesarul de finanțare pentru următoarele opt săptămâni este de 70 de miliarde de lei.
„Cred că prin această rectificare, prin anunțul acestei rectificări, ne putem deschide în mod credibil calea pentru a utiliza fereastra de oportunitate pentru o ieșire pe piețe în perioada următoare. Reamintesc faptul că mai avem 70 de miliarde de finanțat în aceste 8 săptămâni care urmează și fiecare pas este extrem de important pentru asigurarea acestor sume”, a afirmat el.
Alexandru Nazare a susținut că, după învestirea noului Guvern, costurile de finanțare ale României au scăzut atât pe piața internă, cât și pe piețele externe.
„E un mesaj foarte important că de la momentul învestirii acestui guvern, costurile de finanțare au scăzut. Cu 40-60 de puncte de bază, dacă este vorba de finanțarea națională, și cu 20-30 de puncte de bază, dacă este vorba de euroobligațiuni. Deci, efectul pe piețele interna

