România se prezintă la târgul de importuri de la Shanghai cu două pavilioane și 15 expozanți
Organizată anual, CIIE reprezintă cea mai mare expoziţie din lume dedicată promovării importurilor pe piaţa chineză.
Cele două pavilioane ale României, Naţional şi Agroalimentar, sunt organizate cu sprijin financiar de la bugetul de stat, prin intermediul Agenţiei Române pentru Investiţii şi Comerţ Exterior (ARICE), scrie Agerpres.
Pavilionul Naţional reuneşte şapte companii din industria vinului, cosmetică, chimică şi design vestimentar, în timp ce Pavilionul Agroalimentar găzduieşte nouă companii din industria cărnii, lactatelor, conservelor de fructe şi legume şi produselor de patiserie.
Ambasadorul României în Republica Populară Chineză, Dan-Horia Maxim, a participat la ceremonia de deschidere a expoziţiei şi a vizitat pavilioanele României, unde a discutat cu reprezentanţii companiilor participante despre oportunităţi şi modalităţi concrete de acces pe piaţa chineză.
De asemenea, parteneriatul şi relaţiile economice dintre România şi Republica Moldova au fost evidenţiate în cadrul unei întrevederi bilaterale desfăşurate la Pavilionul Naţional al României.
Din delegaţia Republicii Moldova au făcut parte, potrivit comunicatului, ministrul Dezvoltării Economice şi Digitalizării, Claudiu Năsui, ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Eugeniu Osmochescu, şi ambasadorul Republicii Moldova în Republica Populară Chineză, Petru Frunze, se mai precizează în comunicat.
Întrevederea a avut o semnificaţie aparte, în condiţiile în care România şi Republica Moldova participă pentru prima dată concomitent cu pavilioane naţionale la Expoziţia Internaţională de Importuri din China.
Participarea a oferit prilejul reafirmării angajamentului comun privind consolidarea parteneriatului economic bilateral, promovarea exporturilor şi extinderea cooperării pe pieţele internaţionale.

