România a depășit Franța la producția de porumb în condiții de recoltă scăzută în Europa

De
EN
Avatar photo
DeEN

România a depășit Franța la producția de porumb în condiții de recoltă scăzută în Europa

România a devenit în acest an comercial al doilea cel mai mare producător european de porumb, cu o producție estimată la peste 7,8 milioane de tone, conform Comisiei Europene și Departamentului pentru Agricultură al SUA (USDA).

În acest context, țara noastră a devansat astfel Franța, liderul ultimilor ani, care ar putea raporta cea mai mică producție din ultimii 50 de ani. „Franța, de obicei cel mai mare producător de porumb din UE, la o diferență considerabilă, a fost depășită în acest an atât de Polonia, cât și de România, ca urmare a condițiilor meteorologice mai favorabile din aceste țări”, notează USDA.

Producția Franței ar putea ajunge la 7 milioane de tone, în scădere cu 1,5 milioane de tone față de prognoza de luna trecută, de pe o suprafață recoltată estimată la 1,2 milioane de hectare, cea mai mică din ultimii 58 de ani. La nivelul UE, USDA estimează o producție totală de 48 de milioane de tone, în scădere cu 5% față de luna trecută, cu 16% față de anul trecut și cu 21% sub media pe cinci ani. Aceasta este cea mai mică recoltă de la anul de comercializare 1994/95, când blocul comunitar avea mai puține state membre.

Suprafața recoltată de porumb în Uniunea Europeană este estimată la 7,4 milioane de hectare, în scădere cu 1% față de luna trecută și cu 10% față de anul trecut, marcând cea mai mică suprafață recoltată din istoria înregistrărilor. Randamentul este estimat la 6,52 tone pe hectar, în scădere cu 4% față de luna trecută, cu 6% față de anul trecut și cu 7% sub media pe cinci ani, fiind cel mai scăzut nivel din anul de comercializare 2022/23.

Publicitate
Ad Image

Aceasta și ca urmare a secetei din Ungaria pentru care producția este estimată la 2,1 milioane de tone, cel mai scăzut nivel din datele statistice ale USDA pentru această țară, care datează din 1960. Suprafața recoltată, de 0,6 milioane de hectare, reprezintă, de asemenea, un minim istoric.

Cu un an în urmă, România a produs, conform informațiilor Institutului Național de Statistică, peste 6,8 milioane de tone de porumb, plasându-se pe locul al treilea după Polonia (9,3 milioane de tone) și Franța (13,6 milioane de tone).

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *