Ministrul Finanțelor discută despre noile taxe și impozite din 2027

De
EN
Avatar photo
DeEN

Ministrul Finanțelor discută despre noile taxe și impozite din 2027

Într-un interviu pentru Digi24, Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat că nu își dorește să introducă noi taxe și impozite în 2027, însă a subliniat că orice program nou trebuie să aibă o sursă de finanțare.

Ministrul a avertizat că bugetul trebuie construit astfel încât să evite derapajele fiscale. „Nu-mi doresc taxe și impozite noi. Dar avem nevoie de sustenabilitate. În momentul când discutăm despre un program nou care nu e bugetat, care trebuie finanțat, trebuie să avem și o sursă pentru acel program nou pe care îl propunem. Trebuie să găsim surse de finanțare”, a spus Nazare.

El a avertizat că abaterile de la țintele bugetare au consecințe asupra finanțelor publice și asupra generațiilor viitoare, prin creșterea costurilor de împrumut. „Deja avem peste 60 de miliarde anul ăsta. Probabil că anul viitor vom avea peste 70 de miliarde dobânzi. Aceste dobânzi le plătesc copiii și nepoții noștri”, a spus ministrul Finanțelor.

Întrebat despre impozitarea proprietăților la valoarea de piață, ministrul Nazare a precizat că acest lucru nu va fi pus în aplicare în 2027, în urma negocierilor cu Comisia Europeană și a eliminării acestui jalon din PNRR. El a amintit că decizia privind taxarea proprietăților la valoarea de piață fusese adoptată printr-o ordonanță în 2022.

Publicitate
Ad Image

„Am anunțat imediat după ultima dintre audierile pe care le-am avut la Parlament că nu vom aplica în 2027 impozitul pe proprietate la valoarea de piață. Foarte clar ca să știe toată lumea. Nu există în 2027 vreun plan să aplicăm la impozitarea de proprietate valoarea de piață”, a adăugat Nazare.

În ceea ce privește posibilitatea introducerii altor taxe și impozite, ministrul a mai precizat faptul că nu dorește să se pronunțe înainte ca toate ministerele să își prezinte proiecțiile bugetare pentru anul viitor. „Nu vreau să mă antepronunț până când toți miniștri au ocazia să introducă proiecțiile lor pe bugetul anului 2027. Mi-aș dori să nu fie cazul să introducem taxe și impozite”, a afirmat ministrul.

El a subliniat că obiectivul central este construirea unui buget sustenabil și credibil pentru agențiile internaționale de rating, în condițiile în care România va fi evaluată la începutul anului viitor de Fitch, Moody’s și S&P. „Nu ne putem permite să n-avem un buget credibil pentru care atrage după sine o downgradare, o pierdere a calificativului de investiții care ar fi extrem de dureroasă pentru toți românii, în special românii vulnerabili”, a conchis Nazare.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *