După 15 august, Guvernul ar putea avea puteri depline, afirmă Grindeanu

De
EN
Avatar photo
DeEN

Grindeanu: Guvernul ar putea obține puteri depline după 15 august

Liderul social-democrat a spus și cu cine poate face majoritate în Parlament și a subliniat că PSD solicită mandatul de prim-ministru.

„Nu rămânem în acest blocaj. Eu sunt foarte optimist că undeva pe finalul lunii august, după 15 august, vom avea un Guvern cu puteri depline. Și asta e bine pentru România. Și asta e bine pentru noi. În toată această perioadă, eu cred că noi am venit de fiecare dată cu soluții. Și aproape toate variantele, într-o proporție de peste 90%, le-am acceptat atunci când am avut discuții la președintele Nicușor Dan, tocmai din dorința de a debloca și de a merge înainte”, a precizat Grindeanu, la Antena 3 CNN.

Acesta a adăugat că PSD este cel mai mare partid din Parlament și solicită mandatul de premier. „PSD-ul solicită mandatul de prim-ministru, suntem cel mai mare partid din Parlament. Sigur, avem 27-28%. Asta am spus și la ultima întâlnire oficială de la Cotroceni. Președintele ne-a spus atunci că e în regulă și o să le transmită și celorlalți. Am văzut la ieșirea de la acea consultare cum că Ilie Bolojan a spus că da, votează un Guvern minoritar PSD, după care s-a răzgândit. Așa cum bine știți”, a arătat Grindeanu.

El a menționat că în acest moment, în Parlament, sunt trei forțe mari politice. „Eu n-am pus, și PSD-ul n-a pus, în aceste luni, garduri. Eu n-am făcut congres la PSD să spun că nu mai fac niciodată alianță cu PNL. Pot să fac acest lucru și eu. Și atunci mergem la anticipate și o să vedem cine cu cine mai face alianță. În acest moment, în Parlament sunt aproximativ, diferă, dar sunt trei forțe mari politice. Pe de-o parte e PSD-ul cu câțiva din jur, pe de altă parte este AUR cu polul acesta suveranist și pe partea cealaltă sunt PNL, USR și, câteodată, UDMR. Parlamentul e împărțit în trei. Nu poți să faci o majoritate fără a combina cel puțin două din aceste forțe. Și aceste lucruri se vor întâmpla”, a explicat Grindeanu.

Publicitate
Ad Image

Liderul social-democrat a transmis și că PSD-ului nu îi este frică de alegeri anticipate.

Întrebat dacă deschide uşa negocierilor cu AUR, Sorin Grindeanu a spus că AUR, pentru a fi partener frecventabil din perspectiva oricărui partid prooccidental, trebuie să facă unele clarificări. „În acest moment, ei trebuie să-și clarifice niște lucruri. În primul rând există o lipsă de credibilitate a unor lideri, așa cum am mai spus. Eu, cel puțin, am mari semne de întrebare în cuvântul și în ceea ce spun că fac, că vor și fac. Și în al doilea rând, ceea ce e și mai grav, eu n-am văzut clarificări la o parte dintre ei, dintre acești lideri.”

„Deci n-am văzut nici în aceste zile. Apropo, de exemplu, de dronele care au intrat pe teritoriul României. L-am văzut parcă doar pe Peiu, în rest pe nimeni. E o liniște din asta. L-ați văzut pe domnul Dungaciu să spună ceva? L-ați văzut pe Simion să spună ceva? L-ați văzut să spună de sancțiunile contra Rusiei ceva? I-ați văzut pe acești oameni? Aici e o chestiune pe care, din perspectiva mea, trebuie să o clarifice ei dacă vor să devină un partener frecventabil, nu doar din perspectiva PSD, ci din perspectiva oricărui partid prooccidental”, a mai arătat Grindeanu.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *