Bogdan Chirițoiu: Aprobată preluarea rețelelor de energie din Oltenia de către premier

De
EN
Avatar photo
DeEN

Bogdan Chirițoiu: Aprobată preluarea rețelelor de energie din Oltenia de către premier

„Ce ar fi interesant pe partea de non-investigaţii, terminăm Premier, o aprobăm. În câteva zile o să aprobăm preluarea de către Premier a reţelelor de energie din Oltenia, în esenţă recreăm CEZ-ul.”

Chirițoiu a adăugat că Premier-ul, care deține furnizarea, urmează să achiziționeze distribuția, astfel că, „A plecat CEZ-ul, au venit australienii, australienii au spart business-ul, au vândut întâi o bucată, întâi furnizarea, acum vând distribuţia, Premier-ul le cumpără, deci, în câţiva ani ne mutăm în esenţă de la CEZ la Premier Energy.”

El a menționat că la Premier s-au impus condiţii care au fost acceptate, subliniind progresele înregistrate: „În câteva zile o să aprobăm tranzacţia”, a declarat Chirițoiu, relatează Agerpres.

Pe 7 iulie 2026, autoritatea de concurenţă a anunţat că analizează tranzacţia prin care Premier Energy PLC intenţionează să preia Evryo Power şi Felix Distribution Holdings, care deţine Distribuţie Energie Oltenia (DEO).

Publicitate
Ad Image

Ulterior, pe 16 octombrie, instituţia a informat că a supus dezbaterii publice propunerile de angajamente formulate de Premier Energy PLC pentru a înlătura îngrijorările concurenţiale identificate în contextul preluării DEO.

„Principala îngrijorare a autorităţii de concurenţă este legată de faptul că odată cu integrarea verticală, noua entitate ar putea utiliza avantajele informaţionale şi operaţionale conferite de controlul asupra DEO, reducând posibilitatea efectivă a furnizorilor concurenţi de a atrage sau păstra clienţi şi, prin urmare, putând slăbi presiunea concurenţială exercitată asupra furnizorului afiliat”, se precizează într-un comunicat al instituţiei.

Pentru a elimina aceste îngrijorări, Premier Energy a propus o serie de măsuri comportamentale, care ar urma să fie aplicate pe o perioadă de 24 de luni de la autorizarea tranzacţiei. Măsurile propuse se referă la relaţia cu clienţii şi activităţile de retenţie a acestora, utilizarea informaţiilor comerciale sensibile, precum şi asigurarea unui tratament nediscriminatoriu al furnizorilor de energie electrică.

Grupul Premier Energy activează în România prin intermediul mai multor companii de producere a energiei electrice din surse regenerabile, precum şi companii prezente pe piaţa distribuţiei de gaze naturale şi de furnizare a energiei electrice şi a gazelor naturale.

Evryo Power furnizează servicii operaţionale specializate şi asigură funcţionarea eficientă a platformei de distribuţie prin diverse funcţii operaţionale, comerciale şi administrative.

Felix Distribution Holdings este o societate de tip holding. Distribuţie Energie Oltenia este o companie ce exploatează o reţea reglementată de distribuţie a energiei electrice în sud-vestul României, acoperind şapte judeţe – Dolj, Olt, Vâlcea, Mehedinţi, Gorj, Argeş şi Teleorman.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *