Umbrărescu transformă laminorul de la Oțelu Roșu în fabrică de cabluri pentru autostrăzi

De
EN
Avatar photo
DeEN

Umbrărescu transformă laminorul de la Oțelu Roșu în fabrică de cabluri pentru autostrăzi

O hală industrială veche este reabilitată pentru a deveni o unitate de producție a toroanelor, cabluri de oțel de înaltă rezistență folosite în construcția podurilor de pe autostrăzi.

Acest proiect face parte din investițiile grupului UMB, care vizează asigurarea materialelor necesare marilor șantiere de infrastructură rutieră.

Noi imagini publicate pe canalul de YouTube „Natură și Infrastructură” arată stadiul lucrărilor de reabilitare a fostului laminor de la Oțelu Roșu, care va fi transformat în Hala Toroane, o facilitate industrială dedicată fabricării unor componente esențiale pentru infrastructura de transport.

Toroanele sunt cabluri de înaltă rezistență realizate prin împletirea mecanizată a mai multor sârme de oțel în jurul unui miez central. Acestea sunt utilizate, printre altele, la pretensionarea sau post-tensionarea elementelor din beton, inclusiv a grinzilor podurilor, pentru a le permite să suporte solicitările mari generate de trafic.

Publicitate
Ad Image

Prin dezvoltarea acestei capacități de producție, UMB Steel urmărește să asigure materialele necesare proiectelor de infrastructură derulate de grupul controlat de familia Umbrărescu, unul dintre principalii constructori de autostrăzi din România.

Transformarea fostului laminor în Hala Toroane face parte dintr-un proiect mai amplu de revitalizare a combinatului siderurgic Oțelu Roșu, care a încetat activitatea în 2012.

În septembrie, Economica.net a relatat că pe platforma industrială au început lucrările de instalare a unor elemente prefabricate de mari dimensiuni pentru tunelul tehnologic de cabluri. Această infrastructură va alimenta cu energie electrică instalațiile necesare proceselor siderurgice.

Tot în septembrie, pe șantierul noului laminor au fost aduse și montate noi elemente structurale metalice, precum capete de stâlp și grinzi pentru căile de rulare.

Una dintre cele mai importante investiții de la Oțelu Roșu este realizarea unui nou laminor de produse lungi, pentru care UMB Steel a contractat grupul german SMS.

Potrivit unui anunț făcut de compania germană în februarie 2026, la Oțelu Roșu va fi instalată prima unitate din Europa care utilizează tehnologia „Continuous Mill Technology” CMT 700.

Instalația va avea o capacitate anuală de aproximativ 700.000 de tone de produse siderurgice, inclusiv bare de oțel, colaci compacți și sârmă laminată.

Tehnologia permite integrarea turnării și laminării într-un proces continuu, reducând etapele intermediare de producție. Potrivit SMS Group, timpul necesar transformării fierului vechi în produs finit ar urma să fie de aproximativ două ore.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *