Trump își propune o întâlnire cu Kim Jong-un în acest an

De
EN
Avatar photo
DeEN

Trump își propune o întâlnire cu Kim Jong-un în acest an

Trump a discutat în privat despre o întâlnire personală cu Kim în timpul următoarei sale vizite în Asia, care ar putea avea loc în noiembrie, când liderii mondiali se vor reuni pentru summitul Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC) de la Shenzhen, în China, conform unor oficiali americani, scrie Agerpres.

În prezent, nu există nicio planificare oficială pentru o întâlnire Trump-Kim. Însă interesul lui Trump pentru un alt summit semnalează o nouă dorinţă de a discuta direct cu Kim, după ce cei doi lideri au avut trei întâlniri în timpul primului mandat al lui Trump.

Un oficial al Casei Albe a declarat că Trump şi Kim se vor întâlni „la un moment potrivit”. Misiunea Coreei de Nord la ONU nu a răspuns imediat solicitării de a comenta.

Luni, Trump a declarat că liderul nord-coreean a răspuns solicitării sale de a avea o discuţie, respingând sugestia unui reporter că Phenianul nu a răspuns.

Publicitate
Ad Image

„Kim Jong Un m-a tratat întotdeauna cu mare respect şi ne-am întâlnit în numeroase ocazii, de fapt, două ocazii principale, am vorbit şi am petrecut timp împreună. Îl înţeleg. El mă înţelege”, a spus el.

Remarcile sale au venit la o zi după ce a cerut Pentagonului să „reducă substanţial” exerciţiile militare comune planificate cu Coreea de Sud, invocând costul acestora şi relaţia sa cu liderul nord-coreean.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *