Trump afirmă că Iranul ar fi consimțit la inspecții nucleare

De
EN
Avatar photo
DeEN

Trump afirmă că Iranul ar fi consimțit la inspecții nucleare

„Iranul a acceptat deplin și complet inspecții nucleare la cel mai înalt nivel pe termen lung (Infinit!!!)”, a susținut Trump într-un mesaj pe social media.

„Aceasta va asigura „Onestitatea Nucleară”. Dacă nu ar fi acceptat asta, nu ar mai fi existat alte negocieri!”, a completat el, referindu-se la negocierile în desfășurare cu Iran pentru un acord final, în urma acordului-cadru de săptămâna trecută pentru încetarea focului.

Totuși, Iranul a negat că ar fi început discuțiile privind programul său nuclear sau că ar fi fost de acord să invite inspectorii Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) pentru a efectua verificări la instalațiile sale nucleare.

Pe de altă parte, în același mesaj Trump a mai menționat că Statele Unite vor menține prezența unor nave militare în Strâmtoarea Ormuz, pentru eventualitatea în care va fi necesară reimpunerea blocadei asupra porturilor iraniene, lucru despre care a adăugat că este totuși „foarte puțin probabil la ora actuală”. El a mai menționat că 19 milioane de barili de petrol au ieșit luni prin Strâmtoarea Ormuz.

Publicitate
Ad Image

În virtutea acordului semnat săptămâna trecută, Statele Unite au suspendat sancțiunile petroliere impuse Iranului timp de 60 de zile, perioadă la finalul căreia ar trebui încheiat un acord cuprinzător.

Trump a mai afirmat marți că fonduri iraniene înghețate în urma sancțiunilor și care vor fi eliberate de Trezoreria SUA vor intra într-un cont escrow controlat de SUA și vor fi folosite de Iran pentru a cumpăra materiale medicale și alimente exclusiv din SUA, inclusiv porumb, grâu și soia. „Acestea sunt lucruri de care Iranul are nevoie cu disperare. Este o criză umanitară și cred că trebuie să ajutăm, ACUM, înainte să fie prea târziu”, a indicat Trump în mesajul său.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *