Statul pierde avantajul la FIDELIS și Tezaur. Cum obții dobânzi bancare competitive
Statul are iar o concurență reală în ceea ce privește atragerea banilor românilor și probabil că va trece chiar pe locul doi în următoarea perioadă, având în vedere că lichiditatea din sistemul bancar începe să scadă.
Mai exact, arată calculele Economica bazate pe date oficiale, cel puțin o bancă este egală cu statul și cel puțin încă una se plasează ușor mai jos în ceea ce privește randamentele pentru economii pe toate scadențele lungi din portofolii.
Ce trebuie să faceți, însă, este să plasați banii pe perioade considerate lungi din perspectiva băncilor, adică perioade medii în general. Dacă statul nu ar fi fost suficient de calic încât să își creeze singur un avantaj competitiv în fața mediului privat și să ia, concomitent, și părți din economiile oamenilor, situația ar fi fost chiar mai clară, întrucât, fără impozitul majorat pe dobândă băncile ar fi dominat fără probleme clasamentul randamentelor pentru economii.
Înainte de a vă prezenta situația prin calcule concrete privind depozitele băncilor și ofertele din Tezaur și Fidelis trebuie precizat că cele două forme de economisire sunt de departe cele mai folosite din România, depozitul rămânând clar dominat. Ele sunt, concomitent, considerate și cele mai sigure, având în vedere că statele ajung în faliment în situații relativ rare, iar depozitele în bănci sunt garantate prin FGDB. În cazul Fidelis avem particularitatea că titlurile sunt listate la Bursă ceea ce nu găsim la Tezaur. Titlurile de stat nu sunt purtătoare de impozit sau comisioane, deci câștigul din dobândă este unul curat. De aceea am și realizat calculele scăzând din dobânda oferită de bănci impozitul. Am comparat doar scadențele la unu, doi și trei ani, pentru că băncile nu au produse pe perioade mai lungi.
Un avantaj pe care băncile îl au apare în situații extreme, când este nevoie de spargerea depozitului. Băncile plătesc suma, scăzând un comision, mult mai rapid decât o face statul, în cazul în care cereți răscumpărarea titlurilor. Desigur, băncile plătesc doar dobânda acumulată până în momentul închiderii premature a depozitului, în timp ce statul nu plătește decât dobânzile pe câte un an. Concret, dacă veți răscumpăra titluri cu scadența pe un an înainte de termen nu veți primi decât suma depusă, iar dacă veți răscumpăra cupoane pe doi ani, veți primi doar dobânda pe un an și tot așa pentru celelalte scadențe, de trei, cinci, șapte sau zece ani.
Am realizat calcule concrete privind ofertele băncilor în ceea ce privește depozitele. Le redăm în câteva tabele. Am inclus doar băncile ale căror oferte sunt comparabile cu cele din Fidelis și Tezaur.
Loc 1: Tezaur oct. 2026 – Dobânda 6,5% – Câștig efectiv 1.300 de lei
Loc 2: TBI Bank – Dobânda 7% – Câștig efectiv 1.260 de lei
Loc 3: Pro Credit Bank – Dobânda 6,8% – Câștig efectiv 1.224 de lei
Loc 4: Intesa Sanpaolo – Dobânda 6,25% – Câștig efectiv 1.125 de lei
Loc 5: Unicredit – Dobânda 6,1% – Câștig efectiv 1.098 de lei
Top câștiguri nete (după scăderea impozitului) din dobânzi. Calcul pentru un plasament de 20.000 de lei pe 12 luni.
Loc 1: Fidelis oct. 2026 – Dobânda 6,6% – Câștig efectiv 2.727 lei
Loc 2: TBI Bank – Dobânda 7,5% – Câștig efectiv 2.700 lei
Loc 3: Raiffeisen Bank – Dobânda 6,4% – Câștig efectiv 2.560 lei
Loc 4: Banca Transilvania – Dobânda 5,85% – Câștig efectiv 2.106 lei
Top câștiguri nete (după scăderea impozitului) din dobânzi. Calcul pentru un plasament de 20.000 de lei pe 24 luni.
Loc 1: Tezaur oct. 2026 – Dobânda 7% – Câștig efectiv 4.500 lei
Loc 2: TBI Bank – Dobânda 7,5% – Câștig efectiv 4.050 lei
Loc 3: Banca Transilvania – Dobânda 6,25% – Câștig efectiv 3.375 lei
Top câștiguri nete (după scăderea impozitului) din dobânzi. Calcul pentru un plasament de 20.000 de lei pe 36 luni.
Când statul ia de la toți, fără măsură. După cum se poate vedea din dobânzi, în cele mai multe situații băncile plătesc mai mult decât statul, doar că statul trage și de aici cu două mâini: încasează impozit pe dobândă și își creează singur un avantaj competitiv. Iată cum ar arăta clasamentul dacă statul nu ar fi calic.
Loc 1: TBI Bank – Dobânda 7% – Câștig brut 1.400 de lei
Loc 2: Pro Credit – Dobânda 6,8% – Câștig brut 1.360 de lei
Loc 3: Tezaur oct. 2026 – Dobânda 6,5% – Câștig brut 1.300 de lei
Loc 4: Intesa Sanpaolo – Dobânda 6,25% – Câștig brut 1.250 de lei
Loc 5: Unicredit – Dobânda 6,1% – Câștig brut 1.220 de lei
Top câștiguri brute (înainte de scăderea impozitului) din dobânzi. Calcul pentru un plasament de 20.000 de lei pe 12 luni.
Loc 1: TBI Bank – Dobânda 7,5% – Câștig brut 3.000 de lei
Loc 2: Fidelis oct. 2026 – Dobânda 6,6% – Câștig brut 2.727 de lei
Loc 3: Raiffeisen Bank – Dobânda 6,4% – Câștig brut 2.710 de lei
Loc 4: Banca Transilvania – Dobânda 5,85% – Câștig brut 2.340 de lei
Top câștiguri brute (înainte de scăderea impozitului) din dobânzi. Calcul pentru un plasament de 20.000 de lei pe 24 de luni.
Loc 1: TBI Bank – Dobânda 7,5% – Câștig brut 4.733 de lei
Loc 2: Tezaur oct. 2026 – Dobânda 7% – Câștig brut 4.500 de lei
Loc 3: Banca Transilvania – Dobânda 6,25% – Câștig brut 3.750 de lei</

