Starea de alertă de la Praid a fost extinsă cu 30 de zile
Instituția Prefectului Harghita a transmis AGERPRES că starea de alertă de la Praid a fost prelungită, iar măsurile adoptate rămân similare celor din lunile precedente.
CLSU Praid a dispus mobilizarea tuturor mijloacelor, forțelor și resurselor necesare pentru efectuarea lucrărilor de menținere în siguranță a perimetrului minier. Accesul populației în zona afectată, inclusiv în Canionul de Sare, rămâne interzis.
În cazul în care situația o va impune, se va acorda asistență persoanelor și gospodăriilor aflate în aval de perimetrul afectat. Locuitorii din Praid și din localitățile învecinate vor fi informați despre evoluția situației, utilizând toate mijloacele aflate la dispoziția CLSU.
Situatia este monitorizată de Administrația Bazinală de Apă Mureș, SALROM – Salina Praid, CLSU Praid și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Oltul” al județului Harghita. Este urmărită permanent evoluția fenomenului în perimetrul minier din Canionul de Sare, precum și parametrii apei din pârâul Corund și ai cursurilor de apă din aval.
În informare se mai menționează că, în contextul prognozelor meteorologice și hidrologice, se va acorda atenție monitorizării debitelor pârâului Corund care traversează Canionul de Sare, și ale râului Târnava Mică, precum și calității apelor de suprafață din cele două cursuri de apă.
Comitetul Local pentru Situații de Urgență Praid și Societatea Națională a Sării S.A. – Sucursala Salina Praid vor informa Comitetul Județean pentru Situații de Urgență asupra măsurilor luate precum și asupra evoluției fenomenului.
Starea de alertă a fost instituită pentru prima dată în comuna Praid la începutul lunii mai 2025, în contextul în care se înregistrau infiltrații în subteranul minei de sare cu apă din pârâul Corund. După ce Salina Praid a fost inundată, la sfârșitul lunii mai 2025, autoritățile locale au prelungit lunar starea de alertă în comună.

