România eșuează în digitalizare din lipsa unei infrastructuri comune de comunicare
România are nevoie, ca prioritate zero, de o infrastructură digitală publică unificată cu date publice curate și accesibile, de tip Open Data, pe care se pot construi apoi servicii, nu invers. Fără fundația aceasta, orice aplicație nouă e încă o insulă care nu vorbește cu restul sistemului”, spune fondatorul Connections.
Connections este furnizor de tehnologie specializat în transformarea digitală a afacerilor, înființat în urmă cu 21 de ani și listat pe piața AeRo a Bursei de Valori București din 2021. Clienții Connections sunt companii globale și companii medii românești din industrii precum Banking, FMCG, Energie, Telecom și Retail, precum și instituții guvernamentale din România. Totodată, Bogdan Florea a fost vice-președinte al ANIS între 2019 și 2021.
Potrivit acestuia, digitalizarea administrației publice nu poate fi redusă la dezvoltarea unor aplicații sau portaluri noi, în condițiile în care bazele de date și sistemele informatice ale instituțiilor continuă să funcționeze izolat.
Florea spune că unul dintre proiectele care ilustrează această abordare este contractul de infrastructură AI și HPC pe care Connections îl implementează pentru o instituție publică. Este, potrivit acestuia, cel mai mare proiect de infrastructură HPC cu accelerare GPU din sectorul public românesc și va sta la baza unor servicii precum monitorizarea cu inteligență artificială a defrișărilor din aplicația SUMAL 2.
„E genul de proiect care arată cum infrastructura de bază, cloud, calcul, date, devine motorul următoarei generații de servicii publice, nu doar o cheltuială de conformitate”, explică fondatorul Connections.
În ultimii ani, statul român a investit sume considerabile, de sute de milioane de lei, în proiecte IT, însă impactul asupra relației dintre cetățean și administrație a rămas limitat. Bogdan Florea spune că problema nu este lipsa tehnologiei sau a finanțării, ci a modului în care proiectele sunt construite.
„Problemele apar în mai multe locuri, nu într-unul singur, și de aceea e o problemă persistentă. Primul: digitalizăm procese care n-au fost niciodată optimizate. Dacă un flux administrativ e greșit gândit pe hârtie, îl faci digital și rămâne greșit, doar că mai rapid și mai costisitor. Al doilea: fragmentarea instituțională. Nimeni nu are mandat clar să „lege punctele” între sisteme. Rezultatul e ceva ce spun de multă vreme: statul nu e lent pentru că nu are tehnologie, e lent pentru că are zeci de tehnologii care nu vorbesc între ele.
Al treilea punct, și cred că cel mai puțin discutat, e ciclul politic. Un proiect de transformare digitală sectorială are nevoie de 5-7 ani ca să producă un efect real în experiența cetățeanului. Un mandat politic durează 4 ani sau mai puțin. Se resetează priorități, se resetează echipe, se pierde capitalul uman acumulat pe proiect, iar lanțul dintre investiție și rezultat se rupe exact aici, în discontinuitate, nu în lipsă de bani sau de talent”, afirmă acesta.
În opinia sa, România ar trebui să își concentreze eforturile asupra construirii infrastructurii digitale și asupra reformelor care permit dezvoltarea serviciilor publice moderne. Pentru ca relația cetățean-stat să se schimbe cu adevărat, Bogdan Florea consideră că autoritățile au de făcut patru lucruri:
„Aș pune pe listă patru lucruri, în ordinea următoare: Consolidarea masivă a identității digitale, pentru că fără o identitate solidă orice serviciu digital rămâne pe jumătate; Extinderea reală a ghișeul.ro, nu ca vitrină, ci ca infrastructură de interacțiune cetățean-stat; Un centru de excelență în inteligență artificială aplicată în sectorul public, pentru că altfel importăm AI fără să știm ce facem cu el; Și o reformă a achizițiilor publice, cu accent pe scor tehnic și competențe în prima fază, abia apoi pe preț.”
Ca exemplu de proiect care a avut un impact concret, Florea indică platforma Prevent, dezvoltată de compania pe care o conduce pentru Agenția Națională de Integritate. „O platformă de analiză avansată de date care identifică, automatizat, conflictele de interese din licitațiile publicate în SEAP, relații de rudenie, afiliere, structuri acționariale, la un volum de milioane de licitații pe an, pe care o echipă mică de funcționari n-ar fi putut niciodată să-l evalueze manual. Asta reprezintă digitalizare cu impact direct în integritatea banului public, nu doar formular electronic în loc de formular pe hârtie”, spune acesta.
Florea consideră că unul dintre cele mai importante obstacole în calea digitalizării este lipsa unei autorități cu putere reală de coordonare. „Aș introduce o autoritate reală pentru digitalizare, cum ar fi un vicepremier sau un responsabil cu mandat clar și continuitate peste cicluri politice. Nu neapărat o structură nouă și birocratică, ci un rol cu autoritate reală de decizie și coordonare interinstituțională. Fără asta, fiecare proiect mare de digitalizare depinde de bunăvoința și de orizontul de timp al celui care se întâmplă să fie ministru în momentul respectiv, iar proiectele care durează 6-7 ani nu supraviețuiesc unui orizont politic de 4 ani”, afirmă el.
De asemenea, sistemul actual de achiziții publice favorizează în continuare ofertele cele mai ieftine, în detrimentul celor mai performante. „În continuare câștigă prea des prețul. Atâta timp cât criteriul principal e prețul, vor câștiga soluțiile mai ieftine, care presupun și un compromis de calitate, e o consecință matematică, nu o opinie. Calitatea reală, într-o competiție onestă, costă mai mult, pentru că presupune arhitectură corectă, testare serioasă și, din perspectiva mea, securitate integrată din prima zi (Secure-by-design), nu adăugată la final.”
De aceea cred că are sens o regândire a achizițiilor publice din perspectiva scorului tehnic cu evaluare de competențe și capacitate de livrare în prima fază, iar prețul intervine abia apoi, ca departajare între oferte deja validate tehnic. Altfel continuăm să plătim de două ori: o dată la achiziție, prețul mic, și a doua oară la mentenanță și reparații, prețul real”, explică acesta.
În ceea ce privește viitorul digitalizării, Bogdan Florea spune că succesul nu ar trebui măsurat prin numărul de aplicații lansate, ci prin schimbarea modului în care funcționează administrația. „Trei lucruri, concret. Primul: cetățeanul nu mai duce hârtii între instituții pentru că sistemele vorbesc între ele, adică interoperabilitate reală, nu declarativă. Al doilea: România trece de la statutul de importator de expertiză IT la exportator de know-how către Uniunea Europeană și către regiune, adică un hub regional de gov-tech și AI suveran, pe modelul unor țări mici, dar foarte bine poziționate, cum sunt Estonia, Portugalia sau Israel. Al treilea: parteneriatul public-privat devine o practică normală, nu o excepție, pentru că astăzi fie statul construiește singur, fie cumpără prin achiziții, dar rareori construiește împreună cu mediul privat, și exact conexiunea asta ne lipsește cel mai mult.”
Deci, dacă peste cinci ani mai vorbim despre „digitalizare” ca despre un proiect separat
