Numărul sărăcilor din România, regiunile afectate și categoriile vulnerabile – date INS
Potrivit sursei citate, în funcție de gen, rata sărăciei a fost mai ridicată în rândul femeilor – cu 0,7 puncte procentuale – decât în rândul bărbaților (18,7% față de 18%), scrie Agerpres.
Cea mai înaltă incidență a sărăciei s-a înregistrat în rândul persoanelor cu vârste între 18-24 ani (25,8%) și a celor cu vârste între 0-18 ani (23,6%). Rata sărăciei persoanelor care trăiau în gospodării cu minori și tineri de 18-24 ani dependenți a fost de 21,2% în anul 2025, în scădere cu 1,4 puncte procentuale comparativ cu anul 2024, dar mai mare cu 6,7 puncte procentuale față de persoanele care locuiesc în gospodării fără minori și tineri dependenți.
Conform datelor INS, valoarea pragului de sărăcie relativă a fost de 24.435 lei/an/persoană. „Transferurile sociale joacă un rol important în scăderea ratei sărăciei. Dacă în anul 2025 nu s-ar fi plătit pensiile și celelalte transferuri sociale, aproape 4 din 9 persoane (44,2%) s-ar fi situat sub pragul sărăciei relative, iar situația s-ar fi înrăutățit în cazul persoanelor vârstnice (de 65 de ani și peste), care, într-o proporție de 87,9%, ar fi fost în stare de sărăcie relativă. Aceeași situație s-ar fi înregistrat și la persoanele aflate în grupa de vârstă 55-64 de ani, dar într-o proporție mai redusă, de 45,2%”, precizează statistica.
În anul 2025, rata de deprivare materială și socială severă a fost de 16,8%, în scădere cu 0,4 puncte procentuale comparativ cu anul anterior. Numărul total al persoanelor afectate de deprivare materială și socială severă a ajuns la 3.160.000, femeile fiind mai afectate (55,9%) decât bărbații (44,1%). Incidența deprivării materiale și sociale severe este mai ridicată, în principal, la persoanele cu vârste de până la 18 ani (21,1%) și la persoanele vârstnice de 65 de ani și peste (19,2%).
În plus, în anul precedent, dintre persoanele cu vârste de până la 65 de ani, 785.000 s-au aflat în gospodării cu intensitate foarte redusă a muncii, ceea ce înseamnă că persoanele adulte în vârstă de muncă au desfășurat activități care au solicitat mai puțin de 20% din potențialul lor de muncă. Comparativ cu anul anterior, ponderea acestor persoane a crescut cu 1,3 puncte procentuale (5,6% față de 4,3%). Distribuția pe gen arată că numărul femeilor a depășit pe cel al bărbaților cu 125.000 de persoane, de la un an la altul.
Ponderea persoanelor în vârstă de până la 65 de ani care trăiau în gospodării cu intensitate foarte redusă a muncii este mai mare în cazul femeilor cu 2,1 puncte procentuale (6,7% dintre femei, față de 4,6% dintre bărbați). Rata riscului de sărăcie sau excluziune socială (AROPE) s-a situat la 27,4%, corespunzătoare unui număr de 5,2 milioane de persoane. Față de anul 2024, s-a constatat o descreștere a valorii indicatorului, cu 0,5 puncte procentuale, reprezentând o scădere cu 125.000 de persoane.
Conform INS, rata riscului de sărăcie sau excluziune socială afectează mai mult femeile decât bărbații (29,1% dintre femei și 25,6% dintre bărbați). Vârsta joacă un rol important, indicatorul AROPE fiind, în anul 2025, mai mare la tinerii cu vârste de 18-24 ani (34,2%) și la copii cu vârste între 0-17 ani (32,4%), iar mai scăzut la persoanele cu vârste între 25-49 ani (23,0%).
Ponderea persoanelor în vârstă de 65 de ani și peste care se aflau în risc de sărăcie sau excluziune socială a fost de 28%, iar din totalul persoanelor ocupate cu vârste de 18 ani și peste, 16% s-au situat în risc de sărăcie sau excluziune socială, comparativ cu 36,5% din totalul persoanelor neocupate din aceeași categorie de vârstă.
Persoanele care trăiau în gospodării fără minori și tineri de 18-24 ani dependenți au un risc mai mic de sărăcie sau excluziune socială (24,6%), comparativ cu persoanele care trăiesc în gospodării cu minori și tineri de 18-24 ani dependenți (29,4%). „Incidența cea mai mare a indicatorului AROPE, în anul 2025, s-a înregistrat la gospodăriile formate din doi adulți cu trei sau mai mulți copii dependenți (50,2%), urmată de cea a gospodăriilor monoparentale, cu o incidență de 45,7% și a gospodăriilor cu trei sau mai mulți adulți cu copii (35,7%). În cazul gospodăriilor fără minori și tineri de 18-24 ani dependenți, cea mai mare incidență s-a regăsit în rândul gospodăriilor formate dintr-o persoană singură (33,0%), comparativ cu 20,0% în cazul gospodăriilor cu trei sau mai mulți adulți. Riscul de sărăcie sau excluziune socială este inegal distribuit și în profil regional. Cea mai mare rată a riscului de sărăcie sau excluziune socială s-a înregistrat în regiunea Sud-Est (38,0%), urmată de regiunea Sud-Vest Oltenia (36,0%), iar cea mai mică rată s-a observat în regiunea București-Ilfov (13,6%).
O altă categorie de persoane analizată se încadrează în starea de deprivare materială și socială severă (SMSD). Dintre cele 5,2 milioane de persoane aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială, 3.468.000 se aflau în risc de sărăcie. Aproximativ 1.667.000 de persoane se aflau doar în risc de sărăcie, dar nu erau în deprivare materială și socială severă și nu trăiau în gospodării cu intensitate foarte redusă a muncii. 1.501.000 de persoane erau doar deprivate material și social sever, iar 159.000 de persoane trăiau în gospodării cu intensitate foarte scăzută a muncii, nefiind afectate de celelalte două situații.
„Privind la intersecția a două câte două dintre componentele indicatorului AROPE, se observă că 1.215 mii persoane se aflau în risc de sărăcie și erau deprivate material și social sever, 184 mii persoane se aflau în risc de sărăcie și trăiau în gospodării cu intensitate foarte scăzută a muncii, iar cele mai puține persoane, 40 mii, trăiau în gospodării cu intensitate foarte redusă a muncii și erau deprivate material și social sever”, menționează sursa citată.
În același timp, aproximativ 403.000 de persoane s-au confruntat simultan cu toate cele trei situații, respectiv: erau expuse riscului de sărăcie, se aflau în stare de deprivare materială și socială severă și

