Nazare a avut o nouă întâlnire cu reprezentanții Moody’s pentru discuții legate de bugetul 2027
„Progresele din 2026 ne dau o bază solidă. Mesajul transmis către Moody’s este că această direcție trebuie continuată printr-un buget credibil pentru 2027 și predictibilitate pentru anii următori. Aseară am avut o nouă discuţie cu reprezentanţii Moody’s, în care am explicat situaţia actuală a finanţelor publice, evoluţia execuţiei bugetare şi provocările pe care le avem în faţă pentru 2027”, a scris Alexandru Nazare pe Facebook.
Comentariul publicat azi de agenţie trebuie citit în întregime. Nu este o acţiune de rating, iar Moody’s constată explicit că ajustarea fiscală a României a depăşit semnificativ aşteptările în acest an: deficitul cash a coborât la 2,9% din PIB la opt luni, de la 4,5% în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Execuţia bugetară din aceste 8 luni rămâne principalul nostru argument în discuţiile cu agenţiile de rating. În acelaşi timp, Moody’s atrage atenţia că lipsa unei majorităţi guvernamentale şi condiţiile mai dificile de finanţare pot pune presiune asupra continuării consolidării după 2026.
„Agenţiile, investitorii şi Comisia Europeană analizează deja capacitatea României de a continua ajustarea în 2027 şi 2028”, a adăugat Nazare.
„Avem nevoie ca bugetul pentru 2027 să fie construit şi adoptat la timp, pe baza unui plan fiscal credibil şi predictibil. Incertitudinea politică are efecte economice şi financiare reale”, a afirmat acesta.
Moody’s arată că evoluţiile politice din următoarele săptămâni vor conta pentru evaluarea durabilităţii ajustării şi consideră tot mai dificilă adoptarea bugetului pentru 2027 până la sfârşitul anului în lipsa unui sprijin politic suficient.
„Aseară am explicat şi de ce un calendar politic care întârzie construcţia şi execuţia bugetului pentru anul viitor amplifică riscurile pe care creditorii şi agenţiile de rating le urmăresc”, a spus Nazare.
„Putem controla însă datele noastre, deciziile fiscal-bugetare şi credibilitatea pe care România o construieşte prin consecvenţă. Am recuperat mult din încrederea pierdută”, a mai afirmat el.
Următoarea etapă este să demonstrăm că progresul din 2026 nu este temporar şi că România poate continua consolidarea, protejând în acelaşi timp investiţiile şi creând condiţiile pentru reducerea costurilor de finanţare şi relansarea economiei.

