Montarea cablurilor la hobanele podului peste Siret a început pe Drumul Expres Brăila – Galați

De
EN
Avatar photo
DeEN

Montarea cablurilor la hobanele podului peste Siret a început pe Drumul Expres Brăila – Galați

Lucrările pentru montarea cablurilor de la hobanele podului peste Siret, parte a Drumului Expres Brăila – Galați, au demarat, conform unei postări recente.

Grupul UMB montase 50% din hobanele podului în urmă cu aproape două săptămâni, potrivit imaginilor postate de pasionații de infrastructură.

Ansamblul de poduri peste râul Siret are o lungime de 1,79 km și face parte din contractul pentru construcția Drumului Expres Brăila – Galați, având o lungime totală de 10,76 km.

Progresul fizic al lucrărilor în șantier ajunsese la 97%, iar lucrările urmează să fie finalizate anul acesta (2026), spunea șeful CNAIR la începutul lunii septembrie.

Publicitate
Ad Image

Contractul, derulat de constructorul român UMB Spedition, are o valoare de 449,42 milioane de lei (fără TVA) și este finanțat prin Programul Transport (PT) 2021-2027.

DEx6 (Brăila – Galați) va uni două mari orașe dunărene, dar și provinciile istorice Moldova și Muntenia, printr-o conexiune directă și rapidă.

Acesta va pune în valoare și mai mult Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila, aflat deja în exploatare, ceea ce va contribui la dezvoltarea economică și la creșterea relevanței strategice a regiunilor din sud-estul, dar și din nord-estul României.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *