Rinat Ahmetov închide fabrica de țevi din Iași, recent achiziționată

De
EN
Avatar photo
DeEN

Rinat Ahmetov închide fabrica de țevi din Iași, recent achiziționată

Modelul de afaceri al societății s-a bazat pe accesul la rulouri de oțel laminat la cald primite de la un combinat din Ucraina. Atacurile armate ale Rusiei din august 2026 au determinat suspendarea operațiunilor și au afectat activitatea companiei de la Iași, se precizează în notificarea transmisă vineri, 30 octombrie, către AJOFM și ITM și citată de Ziarul de Iași.

Compania ieșeană spune că a explorat mai multe opțiuni: s-a orientat spre piața europeană pentru aprovizionarea cu materie primă. Dar produsele alternative europene, spun reprezentanții companiei, au un preț „semnificativ mai mare”: aproximativ 110 euro / tonă în plus față de ce se livra din Ucraina.

Preluarea fabricii din Iași a reprezentat prima investiție directă a grupului Metinvest pe teritoriul României, fiind realizată după primirea acordului din partea Comisiei Europene, acum un an. Planul strategic al conducerii ucrainene prevedea integrarea completă a unității în lanțurile logistice și de producție ale grupului pe parcursul anului 2026.

Fabrica din Iași este specializată în producția de tuburi mici sudate din oțel carbon, fiind dotată cu cinci linii de producție de țevi, două linii de tăiere longitudinală și două linii destinate acoperirii speciale. La începutul anului, combinatul siderurgic Zaporizhstal, parte a grupului Metinvest, a anunțat că a început livrările de tablă laminată la cald către Metinvest Tubular Iași.

Publicitate
Ad Image

Pentru 2026, planul prevedea livrarea a până la 180.000 de tone de semifabricate laminate la cald de la Zaporizhstal către noua fabrică de țevi a Metinvest din România. Pe de altă parte, oțelăria Zaporizhstal, parte a Grupului Metinvest, și-a redus producția de oțel cu 15,8% în ianuarie 2026 față de luna precedentă și cu 3,5% față de ianuarie 2025, până la 234.400 de tone, potrivit publicației GMK Center, care citează datele companiei.

Anul 2026 a fost deosebit de dificile pentru Zaporizhstal, întrucât Rusia continuă să bombardeze infrastructura energetică a Ucrainei, subminând stabilitatea producției și aprovizionării cu energie electrică. În special, ca urmare a acestor atacuri, compania a fost nevoită să-și întrerupă activitatea de două ori într-o perioadă scurtă de timp – la mijlocul lunii decembrie, pentru câteva zile, și la începutul lunii ianuarie.

Metinvest mai deține active în Italia, Bulgaria, Marea Britanie și Statele Unite, pe lângă cele din România și din Ucraina.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *