Italia mizează pe aproape 11 miliarde de euro din sectorul financiar până în 2029

De
EN
Avatar photo
DeEN

Italia mizează pe aproape 11 miliarde de euro din sectorul financiar până în 2029

Italia plănuiește să adune aproape 11 miliarde de euro din sectorul financiar până în 2029.

Această sumă s-ar adăuga celor aproximativ 12 miliarde de euro pe care Executivul intenționează deja să le colecteze de la băncile și companiile italiene de asigurări până în 2028, grație unui pachet de măsuri inclus în bugetul din acest an, care prevede o cotă de impozitare mai mare pentru impozitul regional pe activitățile productive (IRAP).

Contribuția va fi probabil periodică și nu o măsură excepțională, situându-se la 0,21% din PIB în 2027, 0,13% din PIB în 2028 și 0,1% din PIB în 2029, conform proiectului de plan bugetar (DPB) trimis autorităților Uniunii Europene, scrie Agerpres.

Nu au fost date detalii privind modul în care vor fi obținuți banii.

Publicitate
Ad Image

Conform documentului, contribuția din 2027 va fi de peste cinci miliarde de euro.

Ministrul italian al Economiei, Giancarlo Giorgetti, a justificat impozitarea mai ridicată spunând că sectorul financiar a beneficiat de pe urma concurenței limitate și a majorării dobânzilor de către BCE, precum și de garanțiile de stat aferente creditelor din timpul pandemiei.

Proiectul de plan bugetar prevede și acoperirea unei părți din necesarul de finanțare prin colectarea a 0,08% din PIB sau aproximativ două miliarde de euro până în 2029 din sectorul jocurilor de noroc.

În plus, Guvernul a cerut ministerelor reduceri de cheltuieli, estimate la aproximativ cinci miliarde de euro în perioada 2027-2029.

Documentul nu face referire la o posibilă taxă pe profiturile excepționale ale companiilor energetice, menționată de autorități în ultimele săptămâni.

În schimb, se arată că Executivul intenționează să facă reduceri de taxe și majorări ale cheltuielilor publice, de 0,98% din PIB sau 23,5 miliarde de euro în bugetul pe 2027.

Italia a estimat că deficitul bugetar va crește la 3,4% din PIB în 2027, de la un nivel așteptat anul acesta de 2,9% din PIB, urmând să scadă marginal la 3,2% din PIB în 2028.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *