Gheorghe Falcă cere excluderea lui Adrian Veștea din partid
Gheorghe Falcă a declarat că acceptarea propunerii de nominalizare a unui membru PNL ca premier contravine deciziei unanime a partidului de a-l susține pe Ilie Bolojan și reprezintă un „joc politic” în favoarea PSD și AUR.
„Momentele grele nu inventează caractere. Le scot la lumină. Asta vedem azi, prin nominalizarea unui membru PNL ca premier și așa s-au produs multe dintre marile pagube ale vieții noastre politice”, a scris Gheorghe Falcă, pe Facebook.
Eurodeputatul liberal a criticat pe cei care, în opinia sa, au ales să-și urmărească interesele personale în detrimentul stabilității partidului în momente dificile.
El consideră că această mișcare a fost orchestrată din umbră de adversarii PNL.
„Prin ambiții personale ambalate în vorbe goale și prin oameni care, în loc să țină linia într-un moment dificil, au ales să joace pentru ei și pentru cei care îi împingeau, cu lașitate, din spate. Adică pentru PSD, dar și pentru AUR!”, a afirmat Gheorghe Falcă.
Falcă a cerut aplicarea „drastică” a Statutului PNL pentru nerespectarea deciziilor interne. „PNL a luat o decizie clară, în unanimitate. Îl susținem pe Ilie Bolojan și nu colaborăm cu PSD. Cine acceptă să fie folosit împotriva propriului partid intră într-o zonă politică foarte gravă. Una care, conform statutului, se rezolvă într-un singur fel. Excluderea!”, a punctat Gheorghe Falcă.

