Data reluării activității Unității 2 de la centrala nucleară Cernavodă
Cernavodă – „Toate manevrele de repornire și reconectare a Unității 2 la SEN se realizează în baza procedurilor aplicabile ale CNE Cernavodă, în condiții de siguranță maximă”, se menționează în raportul citat de Agerpres.
În ceea ce privește Unitatea 1, echipele de specialiști ale CNE Cernavodă desfășoară în prezent evaluări specifice și implementează planurile de remediere a situației, în vederea reconectării la SEN în cel mai scurt timp. „La acest moment, perioada de intervenție și remediere a defecțiunii este estimată la 2-4 zile, urmată de procedurile specifice pentru sincronizare și repornire”, precizează reprezentanții companiei.
Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost oprită controlat și deconectată de la Sistemul Energetic Național în data de 28 iulie, pe fondul debitului scăzut al Dunării. Ulterior, la jumătatea lunii august, a fost deconectată și Unitatea 2.
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național vineri după-amiaza, însă luni seara a fost iar deconectată, din cauza unei defecțiuni apărute în partea clasică a reactorului, scrie Agerpres.

