China și India continuă dialogul pentru soluționarea disputei de frontieră
China și India, cele mai populate țări ale lumii și puteri nucleare, împărtășesc o frontieră de aproximativ 3.800 km, în mare parte nedemarcată și disputată, în Himalaya.
Ministrul chinez de externe, Wang Yi, și consilierul pentru securitate națională al Indiei, Ajit Doval, au avut discuții „cuprinzătoare, aprofundate, prietenești și sincere” cu privire la frontieră și la relațiile bilaterale, a declarat Ministerul de Externe de la Beijing, într-un comunicat.
Wang a declarat că relațiile dintre China și India nu mai sunt doar de importanță bilaterală, ci au o semnificație globală și strategică, subliniind că cei doi vecini ar trebui să își consolideze comunicarea și reducă diferențele.
Relațiile dintre Beijing și New Delhi s-au îmbunătățit treptat în ultimii ani după ciocnirile produse în 2020 la frontieră, care au fost urmate de un acord de dezangajare în octombrie 2024.
Anul trecut, prim-ministrul indian Narendra Modi a vizitat China pentru prima dată în șapte ani, semn al dezghețului în relațiile bilaterale. Mai recent, o nouă dispută legată de frontieră a declanșat schimburi diplomatice aprinse între cele două state.
„Ambele părți ar trebui să învețe din experiența istorică, să plaseze problema frontierei într-o poziție adecvată în relațiile bilaterale și să avanseze fără stagnare, regres sau deviere”, i-a declarat Wang lui Doval la întâlnirea de marți.
Cele două părți au convenit să organizeze următoarea rundă de discuții cu privire la frontieră în 2027, în India, mai adaugă comunicatul de la Beijing.

