CFR SA anunță închiderea liniei de cale ferată Drobeta Turnu Severin – Caransebeș pentru cinci ani
CFR SA a comunicat că linia de cale ferată Drobeta Turnu Severin – Caransebeș va fi închisă timp de cinci ani, începând din februarie 2027.
Măsura are caracter tehnic și planificat. Aceasta vizează o linie simplă electrificată, cu un traseu complex din punct de vedere feroviar, tehnic și geografic. Închiderea completă este necesară pentru executarea lucrărilor în condiții de siguranță, atât pentru personalul implicat în șantier, cât și pentru circulația feroviară pe termen lung.
Pe distanța Drobeta Turnu Severin – Caransebeș sunt prevăzute lucrări aferente Loturilor 4, 5 și 6, pe o lungime totală de 111,415 km. Intervențiile includ modernizarea liniei de cale ferată, a instalațiilor de electrificare, semnalizare și telecomunicații, introducerea sistemului ERTMS nivel 2, modernizarea stațiilor, lucrări la sisteme de drenaj, terasamente, pasaje, viaducte, poduri, podețe și tuneluri.
Din total, se preconizează intervenții asupra a 62 de poduri și 259 de podețe, precum și lucrări importante la tunelurile existente și la tuneluri noi.
Pe Lotul 4 vor fi reabilitate 7 tuneluri existente: Moșu, Baba, Vir, Vârciorova, Bahna, Alion și Tufari. Pe Lotul 5 este prevăzută reabilitarea tunelului Rachitoberg, cu lungimea de 496 m, și construirea tunelului Poarta I, galerie pentru linie dublă, cu lungimea de 1.279 m. Pe Lotul 6 vor fi reabilitate tunelurile Feneș și Tâmpa și vor fi construite tunelurile Poarta II și Poarta III, ambele galerii pentru linie dublă.
CFR S.A., în calitate de administrator al infrastructurii feroviare publice, îndeplinește procedurile de alocare a capacităților de infrastructură într-o manieră echitabilă, transparentă și nediscriminatorie, în limitele capacității disponibile și potrivit solicitărilor transmise de operatorii de transport feroviar.
În acest sens, operatorii de transport feroviar de călători și de marfă au fost notificați cu privire la închiderea planificată a liniei, pentru organizarea activității și adaptarea solicitărilor de alocare. Procedura are la bază legislația națională aplicabilă, respectiv Legea nr. 202/2016 privind integrarea sistemului feroviar din România în spațiul feroviar unic european și Hotărârea Guvernului nr. 1.696/2006 privind aprobarea Regulamentului pentru alocarea capacităților de infrastructură feroviară.
Totodată, informarea operatorilor a fost realizată cu respectarea cadrului european privind restricțiile temporare de capacitate, respectiv Decizia delegată (UE) 2017/2075 a Comisiei, prin care a fost înlocuită Anexa VII la Directiva 2012/34/UE. Acest cadru stabilește principiile de informare, consultare și coordonare aplicabile în situațiile în care lucrările de infrastructură pot afecta capacitatea de circulație.
Pentru planul de mers 2026/2027, potrivit calendarului de alocare și termenelor aplicabile, nu au fost alocate trase pe ruta Drobeta Turnu Severin – Caransebeș. De asemenea, în cadrul conferinței FTE B desfășurată la Ljubljana, Slovenia, în perioada 24 – 27 martie 2026, participanții au fost informați cu privire la această închidere, iar trasele internaționale solicitate prin FTE au fost protocolate pe ruta Simeria – Livezeni – Filiași.
Rutele alternative se stabilesc în condițiile cadrului legal și procedural aplicabil, pentru trasele care permit o astfel de soluție. Scopul notificării este de a permite operatorilor să își adapteze din timp planificarea, să formuleze solicitările necesare și să pregătească soluții de circulație pentru trenurile de călători și de marfă.
CFR S.A. subliniază că închiderea nu produce efecte imediate asupra circulației trenurilor, ci face parte din procesul normal de pregătire a unei lucrări majore de infrastructură. Perioada avută în vedere pentru închiderea completă a circulației este februarie 2027 – februarie 2032, interval necesar pentru execuția lucrărilor pe această secțiune.
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. va continua să informeze publicul, operatorii de transport feroviar și instituțiile implicate cu privire la etapele proiectului și la măsurile stabilite, cu respectarea angajamentului față de siguranță, eficiență și interes public.

