Centura Comarnic ar putea fi finalizată până la sfârșitul lunii august
Șeful CJ Prahova a anunțat că lucrările la centura care va debloca DN1 în una dintre cele mai aglomerate zone sunt în plină desfășurare.
Așa cum v-am obișnuit, sunt din nou pe șantier. Aici se vede realitatea. Nu în rapoarte, nu în birouri și nici din fotografii. Aici discut direct cu oamenii care lucrează, verific fiecare etapă și văd exact unde suntem.
Astăzi se toarnă asfalt. Dacă ritmul de lucru se păstrează, în cel mult o săptămână stratul de uzură va fi așternut pe întregul traseu. Urmează montarea rosturilor de dilatare la poduri, instalarea parapetului metalic, marcajele și semnalizarea rutieră. Până în jurul datei de 24 august, aceste lucrări trebuie încheiate, astfel încât să poată începe încercările de suprasarcină pe cele două poduri și pe viaduct.
„Nu voi accepta să fie sărită nicio etapă doar pentru a bifa un termen. La fel de important ca respectarea calendarului este ca acest drum să fie deschis în condiții de siguranță.” Centura Comarnic este una dintre cele mai importante investiții pentru Valea Prahovei. Va prelua o parte din traficul de pe DN1 și va schimba modul în care se circulă în această zonă.
Contractul de proiectare şi execuţie a Centurii Comarnic a fost semnat în mai 2023. Licitaţia pentru acest obiectiv de investiţii a fost câştigată de asocierea Frasinul SRL (lider) – SC Artehnis SRL, la valoarea de 236,74 milioane de lei fără TVA. Între timp, valoarea contractului a fost majorată iar durata a fost prelungită.

