Caniculă până aproape de finalul verii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
În perioada 27.07.2026 – 03.08.2026, valorile termice din regiunile nordice, centrale, sud-vestice, dar mai ales din cele vestice și nord-vestice, vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână. În schimb, în extremitatea de sud-est a țării, temperaturile se vor situa sub cele normale.
Regimul pluviometric estimat pentru această săptămână va fi deficitar la nivelul întregii țări, dar mai ales în zonele montane.
În săptămâna 03.08.2026 – 10.08.2026, temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în cea mai mare parte a țării, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile vestice. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în toate regiunile, dar mai ales în cele montane.
Pe parcursul săptămânii 10.08.2026 – 17.08.2026, temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în majoritatea regiunilor, dar mai ales în cele vestice și nord-vestice. Regimul pluviometric va fi deficitar în vestul și nord-vestul țării, iar în rest va fi apropiat de cel normal.
În săptămâna 17.08.2026 – 24.08.2026, mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile vestice. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

