Amber lansează jocul Station 58 și își diversifică portofoliul de titluri originale

De
EN
Avatar photo
DeEN

Amber lansează jocul Station 58 și își diversifică portofoliul de titluri originale

Amber a anunțat lansarea jocului Station 58, o nouă adăugare la portofoliul său de titluri originale.

Ideea jocului a fost inspirată de experiențele directorului, Dustin Hansen, care a explorat parcuri naționale împreună cu copiii săi. Station 58 prezintă povestea a două personaje foarte diferite care au misiunea de a reconstrui o lume destrămată. Acțiunea are loc în Parcul Național Barcadero, un loc fictiv afectat de o forță misterioasă, iar bucăți întregi din parc ajung împrăștiate pe cer.

Jucătorii pot parcurge jocul fie în mod individual, fie în modul local co-op, având ocazia să controleze rangerul Starla Pines și pe Shorty, un robot gigantic. Împreună, cei doi explorează parcul fragmentat, recuperând zone dispărute și încercând să descopere misterul cuburilor extraterestre răspândite prin peisaj.

Familia lui Hansen a contribuit, la rândul său, la realizarea Station 58, fiind implicată în partea de artă, animație, producție și interpretarea vocală a personajelor. Starla și Shorty au abilități complementare, pe care jucătorii le vor combina pentru a explora diferitele zone ale parcului Barcadero și pentru a rezolva puzzle-urile ascunse în cuburile extraterestre.

Publicitate
Ad Image

Pe parcursul aventurii, cei doi vor recupera zone dispărute ale parcului, vor repara și rearanja regiuni pentru a deschide noi trasee și vor folosi portaluri, mecanisme și obiecte din mediul înconjurător pentru a avansa. Explorarea este complicată de plante carnivore, animale ostile și capcane, în timp ce transmisiile radio lăsate în urmă de misteriosul Tumbleweed oferă indicii despre evenimentele petrecute în Barcadero.

Mihai Pohonțu a declarat: „Amber Originals reprezintă o parte importantă a viziunii noastre pe termen lung pentru companie. După ani în care am contribuit, alături de unii dintre cei mai importanți publisheri din industrie, la dezvoltarea unor jocuri care au ajuns la milioane de jucători, ne concentrăm tot mai mult și asupra susținerii dezvoltării unor proprietăți intelectuale originale.”

El a adăugat că Station 58 este reprezentativ pentru tipul de proiecte creative curajoase pe care vrem să le susținem – proiecte dezvoltate de echipe talentate, cu o viziune proprie și cu potențialul de a construi o relație de durată cu jucătorii. Amber Originals este văzută ca o evoluție firească a capabilităților Amber și, în același timp, ca pe o oportunitate de a crea valoare atât prin creativitate, cât și prin dezvoltarea și deținerea propriilor jocuri originale.

Prin Amber Originals, compania investește selectiv în proiecte cu o viziune creativă clară și potențial comercial, valorificând experiența acumulată în peste un deceniu de colaborări cu publisheri și dezvoltatori importanți pentru titluri și branduri precum Tetris, Pac-Man, Monument Valley și Squid Game. Totodată, această direcție îi permite companiei să testeze noi tehnologii și metode de producție care pot consolida și activitatea desfășurată pentru partenerii săi.

Station 58 va fi disponibil pe PC, prin Steam. Jucătorii pot adăuga deja jocul în wishlist și se pot înscrie pentru Steam Playtest, urmând ca data lansării să fie anunțată în curând.

Amber este o companie globală de dezvoltare de jocuri și o rețea de studiouri specializate, care sprijină publisherii și dezvoltatorii în rezolvarea provocărilor complexe de producție, tehnologie și creație pe întreg ciclul de dezvoltare al unui joc. Fondată ca studio de external development, Amber a evoluat într-un partener de dezvoltare pe termen lung și colaborează la unele dintre cele mai cunoscute branduri și titluri din industrie, continuând în același timp să investească în tehnologii emergente, IP-uri originale și dezvoltarea talentelor.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *