Incident la cel mai mare combinat chimic din România, substanțe toxice eliberate în aer la Râmnicu Vâlcea
Astăzi, vineri 13 noiembrie, ora 7.49 a avut loc un incident cauzat de oprirea accidentală a unui compresor de clor, ceea ce a dus la o serie de opriri ale instalațiilor subsecvente.
Acest incident a avut ca efect secundar perturbarea fluxului tehnologic în faza de neutralizare, unde a fost înregistrată evacuarea accidentală în atmosferă a unei cantități mici de clor, aproximativ 15,5 kg, transmite un comunicat al Chimcomplex.
La ora 8.00 s-a activat Comitetul pentru Situații de Urgență, care a decis să fie mult mai precaut decât se impunea conform procedurii în cazul incidentelor minore, cum este și acesta. A fost activat planul de cod galben (nu pe cel roșu) datorită condițiilor atmosferice de ceață, care NU au ajutat ca acești vapori să se disperseze mai repede în paturile superioare ale atmosferei.
Toate procedurile de închidere controlată a tuturor instalațiilor s-au desfășurat cu succes, iar primul ajutor a fost acordat imediat tuturor salariaților activi pe platformă în acel schimb.
La 8.05 au fost alertate serviciile de ambulanță și pompierii, care au ajuns la fața locului la 8.20. În paralel, echipele de intervenții rapide au asigurat evacuarea tuturor salariaților prezenți pe platformă și au închis complet platforma la ora 8.35, conform procedurilor standard.
Au fost identificați cinci salariați care au simțit probleme respiratorii (iritații și tuse). Aceștia au fost transportați la spital, unde au fost diagnosticați cu intoxicații ușoare, toți fiind conștienți și în afara oricărui pericol.
Chiar dacă este încadrat în grupa unui incident minor, executivul a alertat toate departamentele de suport din județ, inclusiv Primăria Mihăilești, cu sarcini în aceste cazuri, iar cooperarea lor a fost profesionistă.

