Anca Dragu anunță o lege pentru criptoactive din martie 2027
Republica Moldova are acum o nouă lege bazată pe regulamentul MiCA al Uniunii Europene, elaborată de Banca Națională și aprobată de Parlament, care va intra în vigoare în martie 2027.
Vreau să explic direct de ce acest lucru este important dincolo de inovarea financiară. Canalele cripto nereglementate au fost utilizate pentru eludarea sancțiunilor internaționale și pentru transferul banilor iliciți, inclusiv al fondurilor folosite pentru a interfera în procesele democratice din unele țări. Potrivit noii legi, fiecare furnizor trebuie să dețină o licență, să răspundă în fața unei autorități de supraveghere și poate pierde licența pentru încălcări grave ale normelor de combatere a spălării banilor”, a afirmat Anca Dragu, la Forumul „Finanțe Digitale în Europa Centrală și de Est”.
Guvernatorul BNM a prezentat și proiectele de digitalizare a sistemului financiar din Republica Moldova, printre care interconectarea sistemului național de plăți instant cu infrastructura europeană.
„Aș dori să menționez sistemul de plăți instant pe care l-am dezvoltat și pe care îl deținem la Banca Națională a Moldovei. În prezent, analizăm interconectarea sistemului nostru de plăți instant, MIA, cu alte sisteme de plăți instant din regiune, în special cu TIPS, platforma Eurosistemului pentru decontarea plăților instant. Acest lucru ar aprofunda integrarea tehnică a Republicii Moldova în ecosistemul financiar european, reprezentând un pas concret către integrarea ireversibilă a Moldovei în spațiul economic și financiar al Uniunii Europene”, a explicat aceasta.
Referindu-se la inteligența artificială, Anca Dragu a arătat că Banca Națională a Moldovei dezvoltă instrumente proprii pentru utilizarea acestei tehnologii în activitatea internă, cu măsuri de control și audit.
„Cred că cel mai credibil lucru pe care îl poate face o autoritate de reglementare este să aplice ea însăși standardele pe care le stabilește pentru ceilalți, iar acest lucru îl facem la Banca Națională a Moldovei. Am dezvoltat propriul nostru asistent, care ne ajută în activitatea zilnică, dar în prezent acesta evoluează către un sistem bazat pe agenți de inteligență artificială. Va funcționa în cadrul aplicațiilor noastre interne, nu doar ca instrument conversațional pentru angajați, și construim o infrastructură internă de agenți AI”, a precizat guvernatorul BNM.
Potrivit acesteia, digitalizarea sectorului financiar trebuie să fie însoțită de măsuri de securitate, transparență și protecție a consumatorilor.
„Principiul care ne ghidează este simplu și nenegociabil: inovarea este binevenită, dar trebuie guvernată. Inteligența artificială este un instrument de sprijin, nu un substitut pentru judecata umană”, a subliniat Anca Dragu.
Forumul „Finanțe Digitale în Europa Centrală și de Est” este organizat joi, la București, de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), în colaborare cu Institutul de Studii Financiare (ISF).

