Derpan lansează prima emisiune de obligațiuni pe SMT, în valoare de două milioane de euro
Compania Derpan a anunțat lansarea primei emisiuni de obligațiuni pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare al Bursei de Valori București, având o valoare totală de două milioane de euro.
Conform informațiilor transmise printr-un comunicat, emisiunea, identificată prin simbolul DPAN30E, constă în 20.000 de obligațiuni, fiecare având o valoare nominală de 100 de euro. Aceasta oferă o dobândă fixă de 11% pe an, cu plăți semestriale, iar maturitatea este stabilită pentru 26 august 2030.
„Atragerea de finanțare prin Sistemul Multilateral de Tranzacționare al Bursei este o rampă de lansare pentru companiile care vor să devină lideri în industria lor. Dincolo de capitalul atras, prezența pe SMT e un exercițiu esențial de transparență și guvernanță corporativă. Ne bucură să vedem că o companie locală cu acoperire internațională, cum este Derpan, accesează mecanismele pieței de capital pentru a-și finanța dezvoltarea. Pasul făcut astăzi indică din nou rolul Bursei în susținerea economiei reale și sperăm să vedem tot mai multe companii din industria alimentară și din alte sectoare de activitate urmându-le exemplul. Felicitări și mult succes echipei Derpan în atingerea tuturor obiectivelor”, a declarat Remus Vulpescu, CEO BVB, în comunicatul citat.
Emisiunea a fost realizată în cadrul unui plasament privat desfășurat între 6 și 20 august 2025, în care au participat 50 de investitori instituționali. Fondurile obținute vor fi direcționate spre finanțarea strategiei de dezvoltare a companiei, inclusiv asigurarea capitalului de lucru necesar creșterii utilizării capacităților de producție.
„Derpan S.A. încheie cu succes prima sa emisiune de obligațiuni și marchează un nou reper în relația cu investitorii din România, prin listarea noilor obligațiuni la Bursa de Valori București. Este a patra emisiune de obligațiuni listată de Grupul Golden Foods la Bursa de Valori București, iar experiența noastră demonstrează importanța unei relații solide, transparente și de lungă durată cu investitorii și cu piața de capital. Ne bucură încrederea pe care investitorii o acordă companiei noastre și direcției de dezvoltare pe care ne-am propus-o pentru următorii ani. Finalizarea cu succes a acestei emisiuni, într-un context economic marcat de incertitudine, demonstrează totodată rolul important pe care piața de capital îl poate avea în susținerea companiilor cu proiecte solide și perspective de creștere. Ne dorim să dezvoltăm acest business printr-o creștere constantă, să lansăm produse noi și să îmbunătățim capacitatea de producție, menținând în același timp o relație continuă și de lungă durată cu investitorii noștri. În perioada următoare, vom continua să explorăm oportunitățile oferite de noi proiecte pe piața de capital, ca parte a strategiei noastre de consolidare și dezvoltare pe termen lung”, a transmis Sorin Petre, Finance Manager Derpan.
Admiterea la tranzacționare a fost intermediată de Goldring, în calitate de Consultant Autorizat.
„Listarea obligațiunilor Derpan S.A. la Bursa de Valori București reprezintă continuarea firească a unui proces de finanțare prin piața de capital pe care am avut plăcerea să îl structurăm și să îl intermediem. Interesul manifestat de investitori în cadrul plasamentului privat confirmă că există apetit pentru companii românești cu planuri clare de dezvoltare și extindere. Derpan se află într-o etapă de creștere în care capitalul atras va susține utilizarea mai eficientă a capacităților de producție și dezvoltarea comercială. Pentru Goldring, este important să contribuim la conectarea companiilor antreprenoriale cu investitorii și să transformăm piața de capital într-o sursă recurentă de finanțare pentru economia românească. Admiterea la tranzacționare adaugă acestei finanțări transparență, vizibilitate și acces la o piață secundară pentru investitori”, a subliniat Virgil Zahan, director general Goldring, în comunicat.
Înființată în 2001, Derpan este un producător de croissante și face parte din Golden Foods Snacks S.A. din anul 2022. Compania funcționează sub brandul Elmas și deține alte două mărci proprii, Patisserie și Delly.
Derpan a generat vânzări de 125,6 milioane de lei în 2025, în creștere cu 27,62% față de anul 2024. Compania dispune de două unități de producție, în Smârdan și Filipeștii de Pădure, având peste 450 de angajați și o prezență internațională în peste 25 de țări. Derpan produce exclusiv în România, având un model de afaceri centrat pe produsele sub brandul propriu Elmas și producția de tip Private Label pentru parteneri din retailul modern, atât din România, cât și din piețele internaționale.
Anterior, Golden Foods Snacks, acționarul principal al societății, a listat pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare al BVB trei emisiuni de obligațiuni, cu o valoare totală de 14,4 milioane de lei, care au ajuns la maturitate în anii 2022, 2023 și 2025.

