Exporturile de cereale ale Rusiei și Ucrainei prin Marea Neagră sunt aproape nule
În ultima lună, cei doi mari exportatori de cereale din Rusia și Ucraina au intensificat atacurile reciproce asupra porturilor și transporturilor maritime, punând importatorii din Orientul Mijlociu, Africa și Asia în situația de a se aproviziona cu cereale de la furnizori cu prețuri mai mari, cum ar fi Australia și Statele Unite.
În sezonul precedent, conform calculelor Reuters, bazate pe date oficiale și estimări ale analiștilor, Rusia și Ucraina au exportat împreună, în medie, 7,2 milioane de tone de cereale pe lună de la terminalele din regiunea Mării Azov și a Mării Negre. În prezent însă, nu au loc transporturi de cereale de la terminalele ucrainene de la Marea Neagră. În Rusia, singurul terminal de cereale care nu este oficial închis este o mică instalație din portul Tuapse, cu o capacitate de aproximativ 160.000 de tone pe lună, potrivit surselor citate de Reuters.
Este vorba de o pierdere de peste 97% din capacitatea de export de cereale în comparație cu sezonul trecut, arată calculele Reuters.
„În prezent, transportul maritim civil în Marea Neagră este practic oprit”, a declarat Evgheni Karabanov, analist șef la Uniunea producătorilor de cereale din Kazahstan, care transportă cereale și prin porturile rusești.
Prețurile globale la grâu au crescut cu aproximativ 6,5% în această lună și sunt cu aproximativ 30% mai mari decât în urmă cu un an. Chiar dacă stocurile mari și recoltele mai bune au permis importatorilor să amâne achizițiile, traderii spun că presiunile pentru asigurarea aprovizionării se intensifică, deoarece nu există semne de reducere a tensiunilor în regiunea Mării Negre. Mai mulți transportatori care încărcau, sau se pregăteau să încarce, cereale în porturile rusești au fost loviți de drone în această săptămână, au declarat sursele citate de Reuters.
Analiștii de la Rusagrotrans, o divizie a Demetra Holding, estimează că exporturile de grâu ale Rusiei în luna august se vor situa la 1,8 milioane de tone, cel mai scăzut nivel pentru această lună după 2010. Traderii citați de Reuters au declarat că principalele terminale rusești de cereale din portul Novorossiisk, inclusiv NZT și NKHP, au fost închise după un atac cu drone ucrainene. KSK, cel mai mare terminal de cereale din Rusia, a suspendat livrările și exporturile de cereale, în timp ce operațiunile de la terminalul de cereale Taman au fost și ele oprite.
Porturile ucrainene din Odesa și-au încetat efectiv operațiunile la sfârșitul lunii iulie. Până la mijlocul lunii august, nu au fost înregistrate noi escale de nave, a declarat săptămâna trecută ministrul ucrainean al Agriculturii, Taras Vîsoțki. Ucraina exportă cereale prin legături feroviare cu Europa de Est și porturile fluviale de la Dunăre, fiecare rută fiind responsabilă pentru aproximativ 45% din transporturi, restul de 10% fiind transportat pe șosea.
„Ne așteptăm să ajungem la 50% din potențialul nostru de export dacă porturile rămân blocate”, a spus Vîsoțki. La rândul său, Rusia poate redirecționa unele exporturi de cereale prin porturile de la Marea Baltică, Marea Caspică și din Orientul Îndepărtat, deși distanțele de transport mai lungi vor crea probabil provocări logistice și vor crește costurile.

