Cooperativele agricole românești generează venituri de 3,7 ori mai puțin decât Lidl în 2026
Cooperativele agricole din România sunt mai puține, dar vând mai mult decât în trecut.
Cu toate acestea, ele se află încă departe de afacerile marilor retaileri internaționali din România. Cele 1.682 de cooperative agricole românești care au depus bilanțul pentru 2025 au raportat venituri de puțin peste 7 miliarde de lei, situându-se între vânzările retailerului cash&carry Selgros (4,4 miliarde de lei) și cele ale Auchan (8,2 miliarde de lei), însă mult sub vânzările Lidl, care este liderul pieței comerțului alimentar după cifra de afaceri din 2025, arată o analiză Economica pe baza datelor oferite de către Oficiul Registrului Comerțului (ONRC).
În ceea ce privește cele mai mari cooperative după cifra de afaceri, AAYLEX Cooperativă Agricolă se menține pe prima poziție. Aceasta este o structură activă în industria cărnii de pasăre, înființată în 2009 ca parte a grupului Aaylex. Potrivit termene.ro, cooperativa este deținută de doi membri cooperatori și trei companii, inclusiv Aaylex One, proprietarul brandului Cocorico, care se află în concordat preventiv și pentru care există cereri de intrare în insolvență din partea creditorilor.
Conform datelor ONRC, cooperativa a raportat pentru 2025 afaceri de 253,6 milioane de lei, în creștere cu 12% față de anul anterior, și un profit net de 2,2 milioane de lei, cu 162% mai mare decât în 2024. AAYLEX are 59 de angajați.
Pe locul al doilea se află Soybean and Mays Prod Cooperativă Agricolă din Broscăuți, Botoșani, care reunește 15 producători de cereale și a raportat afaceri de 209,6 milioane de lei în 2025, cu o creștere de 49% față de anul anterior. Cu un profit net de peste 9,8 milioane de lei (plus 380%), Soybean and Mays Prod este cea mai profitabilă cooperativă agricolă din România, conform clasamentelor ONRC. Aceasta este deținută de cinci cooperatori și doi acționari persoane juridice și are 13 angajați.
Agroprod Crasna Cooperativă Agricolă din Satu Mare ocupă locul al treilea, cu un business de 205,5 milioane de lei (plus 14,6% față de 2024), reunind producători locali care dispun de infrastructură proprie pentru procesarea, ambalarea și distribuția produselor din carne de pasăre. Cooperativa a raportat un profit net de 2 milioane de lei (față de 1,8 milioane de lei în 2024) și are 304 angajați, cel mai mare număr dintre primele cinci cooperative.
Cooperativa Dobrogea Sud se află pe poziția a patra, încheind anul cu afaceri de 141,3 milioane de lei și un profit net de peste 326.600 lei, după o creștere de 20% a rulajelor și o scădere de 29,9% a profitului. Aceasta are trei angajați.
În fine, cooperativa Tinoasa din Teleorman, a cincea după cifra de afaceri din 2025, a generat din vânzarea producției de cereale și oleaginoase 130,5 milioane de lei și un profit net de 108.000 lei, având doi angajați.
În clasamentul celor mai profitabile cooperative, Soybean and Mays Prod conduce cu o marjă a profitului net de 4,6%. Pe locul al doilea se află Comcereal Sărmășel din județul Mureș, cu un profit net de peste 8,1 milioane de lei la o cifră de afaceri de 60,1 milioane de lei, rezultând o marjă a profitului de 13,5%.
Pe locul al treilea se găsește Grădina Noastră din Vărăști, prima cooperativă fondată de Carrefour România în 2017, care are acum 140 de familii partenere și vinde către peste 360 de magazine Carrefour. Aceasta a raportat pentru 2025 un profit net de 6,9 milioane de lei la o cifră de afaceri de 65 de milioane de lei, având o marjă netă de 10,7%.
Locurile patru și cinci sunt ocupate de Cooperativa Rădăcini din Neamț, cu un profit de 6,6 milioane de lei și afaceri de 40,3 milioane de lei (marjă de 16,3%) și Ovo Product, cu un profit net de peste 5,9 milioane de lei la o cifră de afaceri de 43,5 milioane de lei (13,5% rată de profit).
De la finele lui 2022, la Cristian, lângă Sibiu, mai mulți crescători de păsări asociați în Ovo Product Cooperativă Agricolă adună producția de ouă de pe o rază de 200 de kilometri și o pregătesc pentru livrarea în marile magazine. Cooperativa a finalizat în 2021 o investiție de peste 1,1 milioane de euro într-o unitate de sortare, ambalare și depozitare a ouălor, de unde pleacă anual, spre marile lanțuri de magazine, peste 38 de milioane de ouă.

