Ucraina își protejează benzinăriile împotriva atacurilor rusești
Atacurile rusești asupra benzinăriilor ucrainene din zonele de pe linia frontului au început încă de la debutul războiului la scară largă din 2022, iar în ultimele luni, acestea s-au extins pentru a viza distribuția de combustibil în orașe precum Kiev, Dnipro și Harkov.
Un oficial din cadrul companiei de stat Ukrnafta, cea mai mare companie petrolieră din Ucraina, a declarat că se iau măsuri pentru protejarea facilităților, subliniind că atacurile nu vor provoca penurii de combustibil în această iarnă, în ciuda unei creșteri estimate a cererii cu 10-15%.
Lesya Zharska, directoarea rețelei de benzinării Ukrnafta, a precizat că activitatea este reluată uneori în câteva zile, chiar și după un atac. „Vom proteja facilitățile. Vom reface facilitățile. Suntem pregătiți pentru iarnă”, a spus Lesya Zharska, într-un interviu acordat la o stație Ukrnafta de la periferia Kievului. De cealaltă parte a drumului, muncitorii reconstruiau o benzinărie distrusă într-un atac recent.
În ultimele săptămâni, cel puțin șase benzinării Ukrnafta au fost lovite la Kiev. În total, Rusia a distrus peste 300 de benzinării în ultimele șase luni, a declarat ministrul ucrainean Energiei, Denys Shmyhal.
Moscova susține că nu vizează în mod deliberat infrastructura civilă a Ucrainei, dar atacurile asupra zonelor populate s-au intensificat pe măsură ce forțele sale întâmpină dificultăți pe teren. În replică, atacurile ucrainene asupra rafinăriilor rusești au provocat penurii de combustibil în Rusia, care a interzis exporturile de carburanți.
Pentru a atenua riscurile în orașe precum Kiev, unde se află 36 din cele 660 de benzinării, compania Ukrnafta a amplasat bariere de protecție împotriva exploziilor, sub forma unor gabioane. Intenția este de a extinde aceste măsuri și în alte orașe, în viitorul apropiat.
„Atunci când se declanșează o alertă aeriană de cod galben sau roșu, oprim operațiunile și rugăm clienții să plece, iar personalul se îndreaptă spre adăposturi”, a declarat Zharska.
Se estimează că Rusia își va intensifica din nou atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei odată cu scăderea temperaturilor în timpul iernii. Ukrnafta a dotat deja benzinăriile din rețeaua sa cu generatoare diesel de rezervă și a contractat importuri suficiente de combustibil pentru a preveni întreruperile în aprovizionare, a declarat Zharska, care a adăugat: „ne vom continua activitatea”.

