Tramvaiele Tatra își încheie activitatea după 53 de ani în București
Astăzi ne luăm rămas-bun de la tramvaiele Tatra, care, după 53 de ani în care au transportat mai multe generații de călători, nu vor mai circula pe liniile din București.
Mai avem aproximativ 30 de astfel de vagoane. Cele aflate în stare bună vor fi păstrate pentru viitorul Muzeu al Transportului Public”, a scris Ciprian Ciucu pe Facebook.
El precizează că ştia de faptul că există o comunitate a pasionaţilor de tramvaie, dar nu şi-a închipuit că este atât de numeroasă.
„Foarte multă lume, foarte mulți tineri au venit astăzi la Depoul Militari pentru a face un ultim drum prin București cu un tramvai Tatra. Mi-a făcut o mare plăcere să-i întâlnesc și pe seniorii Depoului Militari, cei care au muncit în condiții extrem de grele în anii ’70 și ’80 pentru a repara aceste tramvaie și a le putea scoate zilnic pe traseu. Mi-au arătat albume cu fotografii și au depănat amintiri. Și astăzi țin legătura și formează un colectiv frumos”, povestește Ciucu.

