Clarificări ale specialiștilor BNR privind miturile despre ROBOR și efectele asupra ratelor la credite
Un grup de economiști și profesori universitari coordonat de Daniel Dăianu a realizat o analiză a principalelor mituri și erori legate de ROBOR, demontându-le pe fiecare în parte.
Conform sursei menționate, există șase mari greșeli de gândire și calcule referitoare la ROBOR. Este important de menționat că principalele bănci din România au fost sancționate cu o amendă cumulată de peste 700 de euro de către Consiliul Concurenței pentru presupusa colaborare în stabilirea ROBOR la un nivel mai ridicat decât cel de piață.
ROBOR, indicatorul care reprezintă dobânda la care băncile împrumută între ele, are relevanță pentru clienții băncilor din două perspective: a debitorilor cu credite cu dobândă variabilă, contractate înainte de aprilie 2009 (când ROBOR a fost înlocuit cu IRCC) și a deponenților, care beneficiază de dobânzi stabilite și în funcție de ROBOR.
În continuare, prezentăm cele șase mituri referitoare la ROBOR, demontate de specialiștii BNR.
În primul rând, se confundă adesea faptul că băncile ar putea cotiza fictiv dobânzi mai mari pe scadențele lungi, sugerând că nivelul relevant al ROBOR ar fi cel de la scadențele scurte, unde au loc majoritatea tranzacțiilor. Critica se referă la cotele „prea ridicate” ale ROBOR la 3 luni, folosite frecvent ca reper în contractele de creditare. Această discuție neglijează două aspecte esențiale: (a) România este una dintre cele trei țări europene (alături de Polonia și Ungaria) unde cotele dobânzilor sunt ferme, băncile fiind obligate să efectueze tranzacții la dobânzile cotate, dacă există o contrapartidă interesată. (b) Absența tranzacțiilor pe scadențele lungi nu indică o cotare fictivă, ci faptul că nu s-au găsit contrapartide dispuse să participe la tranzacții.
O altă confuzie, menținută de mass-media, este aceea că băncile ar putea să crească oricât cotația ROBOR fără a afecta ROBID, dobânda la care băncile atrag fonduri. În realitate, regulile de stabilire a ratelor de referință ROBID și ROBOR prevăd o marjă între cele două pentru fiecare scadență. Astfel, o bancă care ar cotiza un ROBOR ridicat ar suporta, în același timp, un ROBID crescut, ceea ce ar echilibra câștigurile și pierderile. Marjele maxime sunt stabilite prin reguli la 0,30 puncte procentuale pentru scadențele scurte, 0,35 puncte procentuale pentru scadența la 3 luni, respectiv 0,40 puncte procentuale pentru scadențele lungi.
De asemenea, creșterea ROBOR afectează debitorii, dar beneficiază deponenții, iar Consiliul Concurenței pare să ignore acest aspect, luând în considerare doar debitorii și nu și deponenții. La sfârșitul anului 2025, existau aproximativ 16,3 milioane de deponenți garantați, comparativ cu 6,8 milioane de credite acordate.
Un alt punct important este procesul prin care băncile își văd cotațiile reciproc, esențial pentru estimarea corectă a lichidității din sistem. Această colaborare nu implică coordonarea deciziilor, ci ajută la o evaluare mai precisă a cotațiilor. Astfel, cooperarea dintre bănci este benefică, pe lângă concurență.
În final, metodologia propusă de Consiliul Concurenței pentru determinarea prejudiciului se bazează pe diferența dintre ROBOR la 3 luni și media tranzacțiilor interbancare, extrapolând această diferență în timp. Totuși, panta curbei randamentelor variază din numeroase motive. Prin urmare, extrapolarea unei pante constante constituie o eroare de calcul, iar concluziile privind nivelul „corect” al ROBOR nu pot fi fundamentate fără un reper stabilit.
