Samsung va depăși Apple pe piața telefoanelor în 2026

De
EN
Avatar photo
DeEN

Samsung va depăși Apple pe piața telefoanelor în 2026

Criza de aprovizionare cu cipuri de memorie s-a agravat pe parcursul acestui an, iar analiştii de la Counterpoint estimează acum că livrările globale de telefoane vor scădea cu 14,3% în 2026 comparativ cu 2025, iar producătorii chinezi vor fi cei mai afectaţi.

Însă Samsung, datorită lanţului său de aprovizionare extrem de integrat şi reţelei mature de distribuţie, reprezintă o excepţie, cu o creştere estimată a livrărilor de 0,8%, devansând rivalul american Apple, scrie Agerpres.

Piaţa globală de smartphone-uri ar urma să scadă şi în 2027, înainte de a-şi reveni în 2028, a precizat Counterpoint.

La fel ca şi Samsung, grupul american Apple va rezista presiunilor asupra preţurilor cauzate de componentele mai scumpe, însă analiştii adoptă o perspectivă mai prudentă în ceea ce priveşte producătorul iPhone-ului.

Publicitate
Ad Image

Pe lângă Samsung, doar compania chineză Huawei Technologies, care şi-a dezvoltat propriile surse de aprovizionare cu componente hardware ca urmare a sancţiunilor impuse de SUA, ar urma să înregistreze o creştere semnificativă a livrărilor de telefoane inteligente.

„Revenirea Samsung pe prima poziţie se datorează capacităţilor sale interne de producţie a componentelor, portofoliului vast şi relaţiilor consolidate cu operatorii şi comercianţii cu amănuntul”, a declarat Wang Yang, analist principal la Counterpoint.

În schimb, principalii producători chinezi de smartphone-uri se vor confrunta cu presiuni mult mai mari asupra volumului de livrări. Consolidarea accelerată a industriei rămâne scenariul de bază al Counterpoint pe durata acestui ciclu de declin.

În rândul mărcilor cele mai expuse segmentelor de piaţă sensibile la preţ, Wang anticipează scăderi ale livrărilor de până la 34%.

În această vară, Oppo a început să restrângă activitatea brandului său OnePlus, care fusese un exemplu rar de marcă chineză ce reuşise să pătrundă pe piaţa din SUA, graţie unei politici agresive de preţuri. Concurenţi precum Xiaomi, Vivo şi Honor Device îşi reorganizează portofoliile şi dezvoltă modele premium, capabile să absoarbă mai bine costurile ridicate ale componentelor esenţiale.

Potrivit Counterpoint, funcţiile inovatoare de inteligenţă artificială şi mult-aşteptatul iPhone pliabil de la Apple, preconizat să fie lansat în 2026, nu sunt considerate factori declanşatori probabili pentru un val major de actualizări ale dispozitivelor. „Dispozitivele pliabile şi inteligenţa artificială integrată pe dispozitiv ar trebui să susţină diferenţierea produselor şi trecerea către segmentul premium, însă nu sunt aşteptate să genereze un val de livrări la scară largă”, a afirmat Wang.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *