România are nevoie de un moratoriu fiscal de 3-5 ani și de un dialog cu investitorii
În ultimii ani, multe decizii fiscale au fost adoptate rapid, prin ordonanțe de urgență, fără analize de impact detaliate și fără consultări cu industriile afectate.
Aceste măsuri au avut ca rezultat scăderi rapide ale încasărilor. Un exemplu semnificativ este OUG 7/2026, care a modificat reglementările din domeniul jocurilor de noroc, lăsând la latitudinea primăriilor deciziile de autorizare. Astfel, între februarie și mai 2026, numărul aparatelor de joc autorizate a fost de doar 2.337, comparativ cu aproape 19.000 în aceeași perioadă a anului precedent, ceea ce reprezintă o scădere de 88%.
Încasările din taxe de autorizare au scăzut de la 485 la 300 de milioane de lei, cu aproape 40%. Din cele 3.100 de unități administrativ-teritoriale, doar 90 au adoptat o hotărâre de consiliu, deși termenul de 60 de zile a expirat.
Măsurile menite să aducă ordine și venituri la buget au provocat, de fapt, haos administrativ, pierderi de venituri și locuri de muncă desființate, iar o parte din activitate a fost mutată în zona ilegală.
Un alt exemplu este creșterea TVA-ului pentru locuințele noi, care a trecut de la 9% la 21% începând cu 1 octombrie. Această modificare înseamnă o diferență de aproape 10.000 de euro pentru un apartament de 100.000 de euro, cost suportat fie de cumpărător, fie de dezvoltator.
În prima jumătate a anului, vânzările de apartamente scăzuseră deja cu aproape 9%, iar accesibilitatea locuințelor este la cel mai redus nivel din 2018. Statul riscă astfel să încaseze un TVA mai mare dintr-un număr semnificativ mai mic de tranzacții, într-un sector care a fost un pilon de creștere al economiei.
Industria auto, un important exportator, se confruntă și ea cu dificultăți. Producția de autoturisme a scăzut cu aproape 13% în prima jumătate a anului, iar la Dacia scăderea a fost de 18%. Deși unele cauze sunt europene, cererea internă slabă și lipsa unei strategii clare pentru industrie au influențat această situație. Producătorii de tutun și băuturi răcoritoare au fost afectați de majorări repetate ale accizelor și taxelor, anunțate fără un calendar predictibil, ceea ce a stimulat contrabanda și a frânat investițiile.
Instabilitatea fiscală a României se reflectă cel mai bine în modificările impozitului pe dividende. Până la sfârșitul anului 2022, cota era de 5%, una dintre cele mai atractive din Europa, care permitea antreprenorilor să își planifice investițiile pe termen lung. De la 1 ianuarie 2023, cota a crescut la 8%, apoi la 10% în 2025 și la 16% în 2026, ajungând de peste trei ori mai mare decât în 2022.
În Parlament, se discută deja o nouă modificare, care ar putea reduce impozitul pe unele dividende plătite între firme la 8%, avizată negativ de guvernul anterior. Mesajul pentru antreprenori este clar: nu știu cât vor plăti anul viitor pe banii câștigați.
Dividendele nu sunt singura problemă. Pragul pentru regimul de microîntreprinderi a fost redus în mai multe etape, de la 1 milion de euro la 100.000 de euro. De asemenea, impozitul minim pe cifra de afaceri a fost introdus în 2024 și urmează să fie eliminat în 2027.
Cota standard de TVA a crescut de la 19% la 21%, iar cotele reduse de 5% și 9% au fost comasate într-o cotă de 11%, cu excepții care s-au modificat de la o lună la alta. Taxa pe stâlp a fost reintrodusă, iar accizele au fost majorate frecvent. Practic, nu a existat un an din ultimii cinci în care antreprenorii să fi putut începe exercițiul financiar cu aceleași reguli ca în anul precedent.
„În cinci ani, impozitul pe dividende s-a triplat în trei pași, regimul microîntreprinderilor a fost rescris de mai multe ori, iar TVA-ul a crescut. Niciun antreprenor nu poate construi un plan de afaceri pe cinci ani, când regulile se schimbă de la an la an. Instabilitatea a devenit o taxă în sine, poate cea mai scumpă dintre toate”, afirmă Adrian Negrescu.
Un exemplu emblematic pentru instabilitatea fiscală este impozitul pe construcțiile speciale, cunoscut sub numele de „taxa pe stâlp”. Aceasta a fost introdusă în 2014, eliminată în 2017 după critici repetate și reintrodusă în 2025, cu o cotă de 1%. Taxa se aplică infrastructurii, cum ar fi rețele electrice, stâlpi de telecomunicații, conducte și turbine eoliene.
Problema nu constă doar în cost, ci și în mesajul pe care îl transmite. Taxa afectează exact investițiile de care România are cea mai mare nevoie: rețelele de energie pentru producția regenerabilă și infrastructura de telecomunicații. Federația Patronală a Energiei a avertizat că impozitul va fi „distructiv” pentru multe investiții din diverse sectoare economice și că bugetul nu va câștiga nimic pe termen mediu.
La momentul reintroducerii, nu era clar dacă procentul se aplică valorii inițiale a investiției sau celei amortizate. Un investitor care decide astăzi să demareze un proiect de zeci de milioane de euro nu poate opera cu reguli care se modifică frecvent în funcție de nevoile bugetare ale fiecărui guvern.
„Taxa pe stâlp este exemplul perfect de impozit care descurajează exact ce ne dorim cel mai mult: investițiile în infrastructură. Un investitor nu se sperie de o taxă de 1%. Se sperie că nu știe ce taxă va veni anul viitor”, subliniază Adrian Negrescu.
Instabilitatea fiscală și politică a început să se reflecte în cifre. Anul trecut, România a atras investiții străine directe de aproape 7,9 miliarde de euro, cel mai bun rezultat din ultimii zece ani. În prima jumătate a anului 2026, fluxul net a scăzut la doar 669 de milioane de euro, o prăbușire de 82% față de 3,72 miliarde de euro în aceeași perioadă a anului trecut. În trimestrul al doilea, fluxul a fost negativ, de -521 de milioane de euro, cel mai slab nivel trimestrial din 2013.
Prim-viceguvernatorul BNR, Leonardo Badea, a numit această evoluție „un semnal care nu poate fi ignorat”. Cea mai îngrijorătoare componentă este cea a profiturilor reinvestite, care au fost negative cu 1,1 miliarde de euro în prima jumătate a anului.
Companiile străine nu doar că nu mai aduc investiții noi, ci își repatriază profiturile, în loc să le reinvestească în România. Creșterea impozitului pe dividende la 16% nu a stopat această tendință. Când un investitor își retrage banii, nu o face din cauza unei singure taxe, ci pentru că nu mai are încredere că regulile vor rămâne aceleași pe parcursul proiectului.
