RenewAcad deschide centrul de pregătire de la Arad, în incinta celui mai mare parc fotovoltaic din Europa, Dama Solar de 1,3 GW
RenewAcad a anunțat deschiderea unui centru de pregătire la Arad, situat în incinta Dama Solar, cel mai mare parc fotovoltaic din Europa, cu o capacitate de 1,3 GW, începând cu octombrie 2026”, ne-a spus Sebastian Enache, Director RenewAcad.
Se estimează că, în următorii ani, peste 1.000 de persoane, majoritatea locuitori din zonele învecinate, vor beneficia de pregătire pentru construcția și operarea parcului fotovoltaic. Totodată, centrul de pregătire are parteneriate semnate cu universitățile învecinate județului și își propune să aducă cât mai mulți elevi și studenți în următoarea perioadă în stadii de pregătire și vizite școlare.
Recent, Rezolv Energy, investitorul în proiect, a semnat un pachet de finanțare de până la 561 de milioane de euro pentru Dama Solar. Odată finalizat, acest proiect va deveni cel mai mare parc fotovoltaic din Europa.
RenewAcad este cea mai mare rețea de centre de formare în energie regenerabilă din România, având șase locații (București, Buzău, Constanța, Petrila, Rovinari și Arad). Aceasta oferă cursuri acreditate și autorizate în domeniile eolian și solar, precum și servicii de formare profesională, recrutare și integrare socială în economia verde. În ultimii ani, compania a contribuit la recalificarea a peste 12.000 de persoane.
Ultimul centru deschis de RenewAcad a fost în județul Buzău, destinat pregătirii specialiștilor pentru industria energiei regenerabile, în parteneriat cu Rezolv Energy, care a pus în operare prima fază a parcului eolian Vifor, cu o capacitate de 192 MW, cel mai mare parc eolian finalizat în ultimii 10 ani în România.
Evenimentul de la Buzău a marcat totodată, lansarea primelor grupe de cursanți în cadrul programului Rezolv Energy Skills Academy, prin care Rezolv Energy oferă 100 de locuri gratuite de formare pentru locuitorii din regiune.

