Raiffeisen Bank România raportează un profit net de 1,26 miliarde de lei pentru primele nouă luni din 2026

De
EN
Avatar photo
DeEN

Raiffeisen Bank România anunță un profit net de 1,26 miliarde de lei pentru primele nouă luni din 2026

Activele totale ale Raiffeisen Bank România au crescut la 98,6 miliarde de lei la sfârșitul lunii septembrie 2026, reprezentând o creștere de 21% comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior și de 11% față de finalul anului 2025.

Acest avans a fost determinat în principal de creșterea activității de creditare și de consolidarea bazei de depozite.

În primele nouă luni ale anului, banca a reușit să atragă cu 35% mai mulți clienți noi față de aceeași perioadă din 2025, cu un impact semnificativ din partea canalelor digitale, care au facilitat procesele complet digitale, simple și rapide.

„Rezultatele din primele nouă luni ne arată că suntem pe drumul cel bun. Tot mai mulți clienți aleg Raiffeisen, iar noi creștem împreună cu ei. Ne consolidăm nu doar ca bancă, ci și în rolul nostru de consultant financiar, îmbinând expertiza colegilor noștri cu noile tehnologii pentru a înțelege mai bine nevoile clienților, a-i ajuta să ia decizii informate și să își planifice viitorul cu mai multă încredere. Aceasta este relația pe care vrem să o construim: una apropiată, relevantă și orientată spre a-i ajuta pe clienții noștri să-și ducă planurile mai departe,” a declarat Zdenek Romanek.

Publicitate
Ad Image

Creditarea continuă să fie unul dintre principalii piloni de creștere ai băncii, cu un volum al creditelor nete acordate clienților ajungând la 53,2 miliarde de lei, înregistrând o creștere de 13% față de septembrie 2025 și de 9% față de finalul anului 2025.

Segmentul persoanelor fizice a avut o evoluție remarcabilă, cu o creștere de 19% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, susținută în special de avansul puternic al creditelor ipotecare, care au crescut cu 21%.

Finanțările acordate companiilor au continuat să avanseze, portofoliul total aferent segmentelor de business crescând cu 8% față de septembrie 2025, în principal datorită evoluției favorabile a segmentului Corporații.

Cheltuielile operaționale au crescut cu 6% față de perioada similară din 2025, rămânând sub nivelul inflației și reflectând investițiile continue în resurse umane, extinderea activității și consolidarea relației cu clienții prin inițiative de comunicare dedicate.

Performanța principalelor segmente de business s-a menținut pe un trend pozitiv, Raiffeisen Bank având o rețea solidă la nivel național, cu 264 de sucursale și 1.152 de ATM-uri și MFM-uri. Numărul POS-urilor instalate la comercianți a ajuns aproape de 46.000, având o evoluție semnificativă față de anul anterior, susținută de focusul pe dezvoltarea relației cu antreprenorii și extinderea prezenței comerciale în acest segment.

Depozitele atrase de la clienți au crescut la 74,4 miliarde de lei, cu 17% mai mult comparativ cu septembrie 2025. Într-un mediu de piață competitiv, resursele atrase din segmentele corporații, IMM și instituții financiare au avut o evoluție temperată, înregistrând un avans agregat de 22% față de anul anterior.

Depozitele persoanelor fizice au continuat să crească într-un ritm solid, cu 13% față de aceeași perioadă a anului trecut, susținute în special de interesul crescut pentru depozitele la termen, unde banca a oferit constant produse adaptate nevoilor de economisire ale clienților.

În primele nouă luni din 2026, tot mai mulți clienți au optat pentru soluții de economisire și investiții. Pensii facultative: Raiffeisen Acumulare a atras aproximativ 30.000 de participanți noi în perioada ianuarie–septembrie, comparativ cu 24.000 în aceeași perioadă din 2025, un ritm de creștere cu 20% mai rapid.

Numărul clienților care au ales produse de investiții, pensii facultative sau asigurări de viață cu componentă de economisire sau investiții a crescut cu 15% față de aceeași perioadă din 2025. Activele administrate de Raiffeisen Asset Management au crescut cu 30% în perioada ianuarie–august 2026 față de aceeași perioadă din 2025. Ponderea clienților cu credite pentru achiziția unei locuințe care au optat pentru o asigurare de viață asociată a crescut cu 13% în primele nouă luni ale anului.

Portofoliul Diviziei Antreprenori număra cu 17% mai mulți clienți la finalul trimestrului al treilea din 2026 comparativ cu aceeași perioadă din 2025.

Un moment important al trimestrului 3 a fost lansarea ERIC, primul AI Business Coach din Comunitatea GatadeBusiness, disponibil direct în aplicația Smart Business. ERIC îi ajută pe antreprenori să își structureze mai bine întrebările și să se pregătească pentru discuțiile despre business. În mai puțin de o lună de la lansare, ERIC a primit peste 2.000 de întrebări de business și a fost accesat de aproximativ 20% dintre utilizatorii aplicației Smart Business.

Tot în T3, Comunitatea GatadeBusiness s-a extins prin noi soluții și parteneriate, colaborările cu Keez și Regina Maria completând ecosistemul cu servicii relevante pentru administrarea și dezvoltarea afacerilor. Liga Contabililor a devenit o nouă inițiativă prin care antreprenorii pot identifica și accesa, prin Comunitatea GatadeBusiness, servicii de contabilitate, fiscalitate și consultanță financiară. Rețeaua reunește în prezent peste 100 de firme la nivel național.

Digitalizarea rămâne un pilon esențial în relația cu antreprenorii, peste 70% dintre aceștia alegând fluxurile digitale disponibile prin website și tabletă pentru deschiderea pachetelor de cont IMM. Aplicația Smart Business a depășit pragul de 100.000 de clienți activi în prima jumătate a anului, cu instrumentele digitale fiind completate de consilierea personalizată și prezența echipelor Diviziei în comunitățile antreprenoriale și profesionale din țară.

Rezultatele din trimestrul al treilea indică dezvoltarea unei relații cu antreprenorii care depășește serviciile bancare tradiționale, combinând finanțarea, tehnologia, expertiza și accesul la o comunitate de parteneri relevanți și instrumente de inteligență artificială pentru creștere și decizii mai bine fundamentate.

În 2026, această direcție a fost susținută și prin investiții în expertiza Diviziei Antreprenori, extinderea echipei și introducerea unor roluri specializate, precum și prin inițiative dedicate adopției tehnologiei în IMM-uri. Programul Business Forward, dezvoltat de Raiffeisen Bank România împreună cu Social Innovation Solutions, a atras până în luna august peste 300 de companii, confirmând interesul crescut al antreprenorilor pentru utilizarea inteligenței artificiale în dezvoltarea afacerilor.

Raiffeisen Leasing a înregistrat o creștere de 11% a portofoliului de finanțări acordate clienților la finalul celui de-al treilea trimestru din 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce numărul clienților a crescut cu 4%.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *