Peste 50% dintre companiile românești solicită sprijin public pentru AI și finanțare
Finanțarea adopției AI, costurile tehnologiei și capacitatea companiilor de a transforma automatizarea în productivitate au fost printre temele discutate la InnVolve 2026, eveniment care a reunit lideri din business, retail, tehnologie și investiții.
Conversațiile au arătat că AI intră într-o etapă în care deciziile nu mai țin doar de tehnologie, ci de P&L, model operațional, oameni și capacitatea organizației de a prioritiza investițiile.
InnVolve 2026 este un eveniment dezvoltat de Innobyte, una dintre cele mai importante companii românești specializate în servicii și soluții pentru eCommerce. Printre participanții la conversații s-au numărat Sergiu Neguț – FintechOS, Dr. Carlos Davidovich – Neuromanagement Expert, Radu Georgescu – Gecad Ventures, Marius Ghenea – Catalyst Romania, Ioanna Christopoulou – L’Oréal, Elena Gheorghe – PayU, Robert Berza – The Edge Institute (ex Fashion Days), Marius Petrache – Marcoser, Tudor Manea – eMAG, Alexandru Chiriac – Auchan.
Elena Gheorghe, PayU, a arătat că plata cash rămâne metoda dominantă în România, deși ponderea sa a coborât față de nivelul de aproximativ 65% din anii anteriori. „Am ajuns undeva între 55–60%”, a spus reprezentanta PayU, explicând în același timp că utilizatorii se uită tot mai mult către wallet-uri și plata în rate. În paralel, industria testează scenarii de agentic commerce. Potrivit discuției din cadrul InnVolve, utilizatorii sunt interesați să folosească AI pentru a căuta mai repede produse și ar putea delega anumite etape ale plății, păstrând însă controlul asupra autentificării finale.
Ioanna Christopoulou, L’Oréal, a citat un studiu recent al companiei potrivit căruia un consumator este expus, în medie, la 6,1 touchpoint-uri diferite într-o singură zi înainte de a lua o decizie legată de produse. Numărul acestora este așteptat să crească și mai mult pe măsură ce social media, marketplace-urile și instrumentele bazate pe AI capătă un rol mai mare în discovery. Pentru branduri, problema nu este să fie prezente peste tot, ci să identifice punctele de contact relevante și rolul fiecăruia.
Christopoulou a avertizat și asupra concentrării excesive pe indicatorii de vânzări pe termen scurt. „GMV este un indicator important, dar poate fi foarte periculos dacă îl privim izolat”, a spus reprezentanta L’Oréal.
Dr. Carlos Davidovich a abordat aceeași problemă din perspectiva neuroștiinței și a comportamentului consumatorului. Potrivit acestuia, creierul are nevoie de aproximativ 50 de milisecunde pentru a decide dacă rămâne sau părăsește un website, iar prima reacție este determinată în primul rând de elementele vizuale, înainte ca utilizatorul să proceseze textul. Dar conversia nu se reduce doar la design. Davidovich a susținut că retailerii ar trebui să acorde mai multă atenție motivelor pentru care oamenii nu cumpără: incertitudinea privind livrarea, returul, recuperarea banilor sau încrederea în comerciant.
Robert Berza, Executive Director The Edge Institute și fost General Manager la Fashion Days, a arătat că, potrivit research-ului analizat de organizație, peste 50% dintre companii așteaptă o formă de sprijin din partea statului în zona AI și finanțare. Mesajul său pentru companii a fost însă să nu construiască strategia exclusiv pe această așteptare.
Marius Petrache, fondator Marcoser, a explicat că poziționarea geografică a companiei face mai dificil accesul la anumite categorii de specialiști. Introducerea AI a redus presiunea de recrutare prin eficientizarea muncii echipei existente. „Pur și simplu n-a fost nevoie să mai aducem oameni noi. Nici nu s-a pus problema să plece cineva din cauza AI-ului”, a spus Petrache. Uniți angajați au putut prelua alte activități și au avut capacitate pentru mai multe proiecte. Pentru Marcoser, AI-ul a funcționat astfel ca instrument de productivitate și de compensare a unei constrângeri reale de pe piața muncii, nu ca mecanism de reducere a echipei.
Sergiu Neguț a definit strategia drept o „logică a succesului” și a argumentat că oportunitățile relevante apar atunci când tehnologia este aplicată unei piețe și unui business pe care compania le înțelege deja. Formula folosită de Neguț – „tehnologie aplicată la ceva” – separă adopția cu miză economică de simpla urmărire a trendului tehnologic.
Radu Georgescu a menționat că mecanismul actual de finanțare împinge capital tot mai mult către un număr mai redus de companii care depășesc standardele investitorilor, ceea ce poate crește artificial evaluările în partea de sus a pieței. În același timp, companiile aflate sub acest prag găsesc mai greu finanțare. O eventuală corecție a evaluărilor nu trebuie însă confundată cu dispariția AI-ului ca tehnologie.
Marius Ghenea, Managing Partner Catalyst România, a separat situația investițiilor early-stage de cea a tranzacțiilor de dimensiuni mai mari. Pentru investițiile pre-seed, seed, Series A și o parte din zona growth, calificativul de țară nu schimbă fundamental decizia, deoarece majoritatea companiilor vizate sunt construite pentru piețe regionale sau internaționale, iar România și Europa de Est păstrează avantajul unor costuri de producție mai reduse. Pentru investițiile mai mari, însă, investment grade-ul poate deveni „decisiv”, a explicat Ghenea.
Conversațiile de la InnVolve 2026 sugerează că eCommerce-ul nu mai poate fi considerat un canal separat de restul afacerii, având implicații asupra costurilor, AI-ului, infrastructurii, resurselor umane, riscurilor și experienței clientului.
Cătălin Șomfălean a declarat că la InnVolve se dorește integrarea acestor perspective într-o discuție comună, având în vedere că toate ajung la aceeași masă de decizie.

