Metrorex se închide, metroul rămâne fără curent după preaviz

De
EN
Avatar photo
DeEN

Metrorex riscă închiderea, metroul fără energie electrică după preaviz

UPDATE 21:13: Ministrul transporturilor, Radu Miruță, a abordat problema Metrorex, arătând că operatorul are datorii de 11 milioane de lei către Hidroelectrica și că se caută soluții.

„Metrorex consumă energie electrică în valoare de 1 milion de euro pe lună și trebuie să o plătească. Nu a plătit-o de trei luni și a primit o notificare”, a declarat Miruță.

Acesta a adăugat că a discutat atât săptămâna trecută, cât și în această seară cu domnul director al Hidroelectrica, menționând că „nu suntem în situația în care Metrorex să fie deconectat, ci se încearcă o negociere pentru eșalonarea plății”.

Ministrul interimar al Transporturilor a remarcat că la Metrorex „banii nu sunt utilizați în cel mai eficient mod”. Potrivit datelor transmise de Club Feroviar, Metrorex are un sold restant în cuantum de 11.521.602,22 lei.

Publicitate
Ad Image

Miruță a transmis Metrorex o solicitare prin care cere explicații cu privire la: cauzele care au condus la neachitarea, la termen, a facturilor emise de S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A.; situația detaliată a sumelor restante, inclusiv facturile și perioadele aferente; demersurile întreprinse până în prezent în vederea achitării obligațiilor de plată; măsurile concrete și calendarul estimat pentru stingerea debitului restant în cuantum de 11.521.602,22 lei.

Radu Miruță anunța, în 11 mai, că a convocat Adunarea Generală a Acționarilor statului român pentru ca la Metrorex „să se schimbe niște decizii cu obiceiuri vechi”. „Acum o săptămână am spus clar: la Metrorex începe curățenia generală. Și am început să facem pași”, afirma Miruță.

Ministrul a semnat documentele pentru trimiterea Corpului de Control și arăta că problemele de la Metrorex „nu mai pot fi ascunse sub preș” pentru că sunt „prea multe, prea grave și durează de prea mulți ani”.

Hidroelectrica a trimis un preaviz privind deconectarea Metrorex de la alimentarea cu energie electrică, iar ministrul Radu Miruță cere explicații conducerii societății de transport subteran, scrie Club Feroviar.

Știre în curs de actualizare.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *