Liderul opoziției conservatoare poloneze solicită reformarea UE, amenințând cu ieșirea Poloniei din bloc
Liderul formațiunii PiS, Jaroslaw Kaczynski, a cerut desființarea Comisiei Europene, pe care a descris-o drept „un organism foarte dăunător care nu ar trebui să existe”, precum și încheierea unui nou tratat european între statele membre ale UE.
Kaczynski a afirmat că, dacă aceste cereri nu sunt îndeplinite, actualul tratat european „precizează condițiile de ieșire a unei țări din UE”, a spus Kaczynski miercuri la un forum.
„Totul începe cu negocieri și trebuie în mod categoric să le lansăm. Este o metodă dificilă și riscantă, dar situația este atât de critică încât merită să ne folosim de ea dacă celelalte eșuează”, a estimat liderul opoziției poloneze.
Aflat la conducerea guvernului între 2015 și 2023, partidul Lege și Justiție (PiS) a implementat o serie de reforme considerate de Bruxelles contrare statului de drept. Acest partid de orientare conservatoare și critic față de Bruxelles consideră că politica UE este dictată de membrii săi fondatori, în special de Germania.
Dar, în opinia lui Jaroslaw Kaczynski, la ora actuală curentul politic european devine favorabil formațiunilor cu orientări apropiate de cele ale partidului său.
În replică, premierul liberal și pro-european polonez Donald Tusk a promis joi că va duce o „luptă înverșunată” împotriva ieșirii țării sale din UE. „Jaroslaw Kaczynski tocmai a anunțat că Polonia ar trebui să înceapă negocierile asupra condițiilor de ieșire din UE. Tocmai pentru o miză de o asemenea natură, printre altele, se duce astăzi o luptă înverșunată. O luptă nemiloasă. Nu am de gând să o pierd”, a scris Tusk pe rețeaua socială X.
Majoritatea parlamentară construită în jurul său acuză cu regularitate opoziția conservatoare că urmărește să atragă electoratul extremei-drepte eurofobe, care crește în sondaje cu un an înaintea alegerilor parlamentare.

