Se demarează construcția unui nou parc mare în București, terenul salvat de la dezvoltare imobiliară
Astăzi au început lucrările de amenajare a Parcului Grozăvești. Dar povestea acestui parc nu începe cu utilajele de pe șantier.
În urma unui anunț al PS6, s-a confirmat că lucrările pentru un parc de aproape 31.000 mp au început. Povestea acestui parc a debutat cu amenințarea betonării terenului, unde urma să se construiască blocuri-turn de peste 20 de etaje și un spital.
În 2016, o parte din terenul actual al parcului, de aproximativ 11.400 mp, a fost transmis în administrarea Serviciului Român de Informații (SRI) pentru construirea unui spital. În același timp, pentru restul terenului existau documentații urbanistice care deschideau calea unor dezvoltări imobiliare.
În 2021, Administrația Ciprian Ciucu a refuzat prelungirea certificatelor de urbanism solicitate de dezvoltatori, ceea ce a dus la sancțiuni din partea Inspectoratului de Stat în Construcții și litigii în instanță. Ne menținem însă poziția, își susține punctul de vedere în instanță și câștigă procesele. Parcul este salvat de la betonare.
În 2022, a fost solicitat terenul de la SRI pentru realizarea parcului, iar SRI a acceptat, decidând să construiască spitalul într-o altă zonă. Au urmat luni de colaborare între SRI, Guvernul României, Primăria Municipiului București și Consiliul General al Municipiului București, iar Consiliul Local Sector 6 a inițiat procedura de transmitere a terenului în administrarea sa.
În 2023, Consiliul General al Municipiului București a aprobat transferul, iar Guvernul României a adoptat hotărârea necesară. Cei 11.400 mp recuperați s-au alăturat celor aproximativ 2 hectare deja în administrarea Sectorului 6, dând naștere viitorului Parc Grozăvești.
În 2024, au început studiile și proiectarea, cu realizarea studiilor topografice, geotehnice, peisagistice și de funcționalitate. Proiectul a fost prezentat în dezbatere publică, iar locuitorii din Grozăvești, Onix, Cotroceni și Geniului au contribuit cu propuneri și observații care au fost integrate în proiect.
În 2025, zona a fost igienizată, fiind eliminate zeci de tone de deșeuri. Vegetația spontană a fost îndepărtată, iar terenul a început să se transforme într-un parc. Tot în această perioadă, a fost obținută o finanțare europeană de aproximativ 9 milioane de lei, prin Programul Regional București–Ilfov 2021–2027.
În 2026, la inițiativa primarului Paul Moldovan, Consiliul Local al Sectorului 6 a aprobat proiectul tehnic, devizul general și indicatorii tehnico-economici. Astăzi începe cea mai vizibilă etapă a acestui proiect: execuția. Terenul, salvat de dezvoltarea imobiliară, a fost curățat și pregătit pentru investiție, iar utilajele au intrat pe șantier. În perioada următoare, aici va prinde contur noul Parc Grozăvești.
Parcul Grozăvești nu a apărut întâmplător. A fost mai întâi apărat de dezvoltarea excesivă, apoi a fost reîntregit prin recuperarea terenurilor. A fost curățat, finanțat și pregătit pentru investiție. Astăzi, în administrația Paul Moldovan, proiectul inițiat de Ciprian Ciucu devine realitate, transformându-se dintr-un teren destinat blocurilor-turn într-un parc de aproape 31.000 de metri pătrați, dedicat comunității, naturii și generațiilor viitoare.

