Grupul chinez Jingye solicită despăgubiri de la guvernul britanic în urma naționalizării British Steel
„Toate investițiile realizate de Jingye sunt documentate în mod corespunzător și vor fi revendicate integral, fără a ceda niciun centimetru”, a informat compania chineză într-un comunicat de presă, anunțând că a început deja consultările în temeiul acordului bilateral de investiții, chiar dacă își rezervă dreptul de a urmări „toate procedurile legale”, inclusiv arbitrajul internațional.
Joi, guvernul britanic a anunțat că a naționalizat producătorul de oțel British Steel, companie deținută de grupul chinez Jingye, în ideea de a proteja viitorul producției de oțel în Marea Britanie. „British Steel face parte din structura națiunii noastre și o piatră de temelie a puterii industriale a Marii Britanii. Decizia de astăzi asigură viitorul producției de oțel în Regatul Unit, protejează locurile de muncă calificate și salvgardează o capacitate națională vitală”, a declarat prim-ministrul demisionar Keir Starmer.
În replică, grupul chinez Jingye susține că producătorul de oțel British Steel era „în pragul falimentului” atunci când a achiziționat-o în 2020 și că a investit „sume enorme de capital” pe parcursul a cinci ani, menținând operațiunile și mii de locuri de muncă. „Partea britanică a ignorat investițiile continue și contribuția enormă a lui Jingye și este dispusă să nu ofere practic nicio compensație”, susține Jingye.
La rândul său, guvernul chinez a răspuns la naționalizarea British Steel prin intermediul Ministerului de Externe, care a anunțat că Beijingul „va face tot ce este necesar pentru a-și proteja drepturile” și a îndemnat Regatul Unit să caute o soluție de compensare „acceptabilă pentru ambele părți”.

