Germania consideră propunerea de compromis pentru bugetul multianual al UE ca fiind dezamăgitoare
Ciprul, care deține președinția semestrială a Consiliului UE până la 30 iunie, a prezentat joi o propunere ce menține în mare parte reducerile pentru agricultură și coeziune, dar introduce creșteri limitate pentru unele state beneficiare și reduce cu aproximativ 2% (32,8 miliarde de euro) dimensiunea totală a bugetului propus de Comisia Europeană.
Propunerea cipriotă reprezintă baza de la care statele membre UE pornesc discuțiile pentru a ajunge la o poziție comună de negociere cu Parlamentul European. În aprilie, Legislativul UE a cerut o creștere cu 10% față de propunerea inițială a Comisiei.
Germania, care este cel mai mare contributor la bugetul UE, a susținut că nivelul cheltuielilor ar trebui să fie restrâns întrucât statele membre întâmpină presiuni bugetare, deși insistă că finanțarea pentru apărare și competitivitate trebuie să fie păstrată.
Surse guvernamentale de la Berlin au afirmat că propunerea cipriotă ar putea să nu servească „absolut deloc” ca bază pentru discuții, estimând că planul este „prea scump”.
„Avem nevoie de tăieri substanțiale la buget, în toate domeniile”, au explicat sursele citate.
Comisia Europeană a propus pentru perioada 2028-2034 un buget multianual de aproximativ 2.000 de miliarde de euro, care include o reformă amplă a principalelor instrumente de finanțare ale UE. Propunerea prevede o reducere de aproximativ 10% a fondurilor destinate Politicii Agricole Comune și Politicii de Coeziune, măsură contestată de un grup de 17 state membre, printre care și România.
Propunerea președinției cipriote a Consiliului UE mai prevede diminuarea fondurilor destinate competitivității economice, apărării și acțiunii externe a Uniunii. Negocierile dintre statele membre și Parlamentul European urmează să se intensifice în perioada următoare, obiectivul fiind adoptarea cadrului financiar multianual până la sfârșitul anului 2026.

