Finanțare europeană pentru două programe românești de promovare a produselor agroalimentare
Potrivit unui comunicat al MADR, România a depus cinci proiecte în acest an, dintre care două au fost selectate direct pentru finanțare, iar celelalte trei au fost trecute pe lista de rezervă, putând intra la finanțare în cazul unui buget suplimentar disponibil.
„Finanțarea programelor SIMPLE este pusă în aplicare de statele membre în cadrul gestiunii partajate. Vor primi finanțare din partea UE în valoare de aproximativ 4 milioane euro, după semnarea acordurilor de grant”, se arată în comunicat.
Campaniile se vor concentra pe promovarea în țări din afara Uniunii Europene, cum ar fi Japonia și Thailanda, a sucurilor de cătină în amestec cu ghimbir sau măr, nectar de cătină, cătină organică uscată sau măcinată, ulei de cătină, amestecuri din cătină cu colagen sau ginseng și apilarnil, dar vor viza și piețele din țări ale UE, precum Franța, Germania și cea națională, prin promovarea unei game variate de produse din carne de pui, cum ar fi: mușchiuleț de pui, pipote și inimi, ficat de pui, pulpe de pui etc.
„Astfel, prin propunerile selectate, România își consolidează poziția pe piața agroalimentară europeană și globală și sporește competitivitatea sectorului agroalimentar al UE, încurajând trecerea la o alimentație mai sănătoasă și mai echilibrată”, menționează MADR.
Programele de promovare aprobate susțin obiectivele Pactului Verde European, ale Strategiei „De la fermă la consumator” (Farm to Fork) și ale Politicii Agricole Comune (PAC), punând accent pe sustenabilitate și agricultură ecologică. Selecția a fost realizată în cadrul campaniei 2026 a Politicii UE de promovare a produselor agricole „Enjoy, it’s from Europe”.

