Diferențele dintre ROBOR, EURIBOR și LIBOR
Indicii pieței monetare reflectă condițiile de finanțare de pe piața interbancară, dar există diferențe semnificative între ei.
Utilizarea unei generalizări simple în spațiul public, care sugerează că problemele legate de EURIBOR și LIBOR se aplică și în cazul ROBOR, nu este justificată printr-o analiză comparativă a acestor indici.
ROBOR, EURIBOR și LIBOR diferă în ceea ce privește metodologia de formare, cadrul instituțional de administrare și funcția economică pe care o îndeplinesc. De exemplu, LIBOR a fost supus sancțiunilor din partea autorităților din SUA, Marea Britanie și UE, care au amendat bănci cu peste 2 miliarde de dolari pentru manipularea artificială a ratelor între 2005 și 2010. De asemenea, în 2013, Comisia Europeană a sancționat mai multe bănci pentru înțelegeri anticoncurențiale legate de EURIBOR. Aceste situații au dus la reforme importante în administrarea indicilor de referință ai pieței interbancare.
ROBOR se distinge prin faptul că este administrat de banca centrală, utilizând o metodologie specifică, și joacă un rol esențial în politica monetară. În contrast, LIBOR și EURIBOR nu sunt gestionate de băncile centrale și au structuri mai puțin riguroase în ceea ce privește metodologia de cotare, ceea ce duce la mecanisme de siguranță diferite. Prin urmare, compararea acestor indici nu este validă, iar o analiză distinctă a fiecărei situații este necesară, deoarece extrapolarea concluziilor nu se susține.
În ceea ce privește ROBOR și ROBID, procesul de determinare se desfășoară conform unor etape reglementate, menite să reflecte cu acuratețe condițiile de piață și să limiteze riscurile de distorsiune. Prima etapă, pre-fixing, are loc între orele 10:30 și 11:00, când participanții își actualizează cotațiile în funcție de informațiile disponibile și de așteptările privind evoluțiile pieței. Fixarea se realizează la ora 11:00, luând în considerare ultimele cotații ferme transmise de participanți. La această oră, ratele ROBID și ROBOR sunt publicate pe site-ul băncii centrale.
Participanții, care reprezintă 25% din instituțiile bancare din România, își stabilesc cotațiile în funcție de condițiile generale ale pieței, asigurându-se că acestea reflectă costul de finanțare al fiecărei instituții de credit. Acest mecanism contribuie la formarea unui indice care agregă condiții reale de piață și oferă robustețe procesului de fixare.
Transparența este sporită prin accesibilitatea informațiilor în timp real tuturor instituțiilor de credit, nu doar celor implicate în fixing. Infrastructura tehnică asigură o transparență suplimentară, cotațiile ferme fiind disponibile doar după finalizarea procesului de fixing. De asemenea, metodologia de calcul include eliminarea automată a valorilor extreme, ceea ce reduce influența cotațiilor atipice asupra rezultatului final.
În ceea ce privește EURIBOR, acesta folosește o metodologie hibridă, care prioritizează tranzacțiile efective completate, în condițiile în care nu sunt suficiente, cu estimări bazate pe modele. Acest lucru este posibil datorită adâncimii și lichidității superioare ale pieței monetare din zona euro, care include participanți din 11 state membre. Totuși, chiar și în această piață, nu există întotdeauna suficiente tranzacții pentru toate scadențele.
LIBOR, pe de altă parte, era calculat exclusiv pe baza estimărilor băncilor privind ratele de plasare, fără a implica obligația de tranzacționare la nivelurile respective. Acest indice a fost construit pe baza răspunsurilor băncilor la o întrebare ipotetică și a suferit modificări semnificative în urma investigațiilor autorităților de reglementare, care au concluzionat că piața din spatele LIBOR nu mai era sustenabilă, anunțând încetarea acestuia pentru jumătatea anului 2023.
În concluzie, compararea ROBOR cu EURIBOR este limitată de diferențele structurale dintre piețe. EURIBOR beneficiază de o lichiditate semnificativ mai mare, ceea ce permite o ancorare mai puternică în datele tranzacționale. Astfel, utilizarea cotațiilor ferme în cazul ROBOR nu constituie o deficiență, ci reprezintă o adaptare la condițiile economice specifice ale pieței în care operează fiecare indice.
