Cod roșu în România: blocaje financiare și insolvențe afectează economia
Blocajul financiar din România se amplifică pe fondul unei corecții macroeconomice vizibile încă din a doua jumătate a anului trecut, iar trimestrul II din acest an va reflecta pe deplin criza economică din țară, conform Agerpres.
Experții subliniază că numărul companiilor care au intrat în incapacitate de plată în primele trei luni ale acestui an evidențiază o presiune generată de costurile mari ale finanțării și de contracția consumului în sectoare cheie. Domenii precum construcțiile, comerțul cu amănuntul și transporturile continuă să domine în ceea ce privește procedurile de insolvență la tribunalele comerciale. Situația devine alarmantă, având în vedere că presiunea economică afectează acum și companii mari, cu sute de angajați și afaceri de zeci de milioane de euro, precum și un număr extins de furnizori și creditori.
Conform datelor de la Registrul Comerțului și Institutul Național de Statistică, 66 de companii cu active de peste 1 milion de euro au intrat în insolvență în T1 2026, față de 25 în T1 2025. Ovidiu Neacșu, practician în insolvență cu o experiență de aproape 30 de ani și partener coordonator la Sierra Quadrant, afirmă că asistăm la o adâncire a problemelor economice pe lanțurile de business, afectând serios comerțul, energia, industria și serviciile.
Din totalul insolvențelor înregistrate în primul trimestru, 738 (40%) au avut loc în luna martie, ceea ce sugerează o intensificare a presiunii economice. În agricultură, rata insolvențelor aproape s-a dublat într-un an, din cauza unei combinații de factori: efectele climatice severe din 2024, costurile mari de finanțare și perturbările din lanțurile globale de aprovizionare.
Neacșu explică că fermele și companiile agricole din România au întâmpinat provocări legate de recolte compromise, credite mai scumpe și contracte de export instabile, iar multe dintre acestea așteaptă cu speranță un an mai bun în 2026. Totuși, perspectivele nu sunt deloc promițătoare.
În lista insolvențelor din 2026 se regăsesc numeroase companii din sectorul industrial, inclusiv cele din agroalimentar, construcții metalice și prelucrarea lemnului, afectate de costuri înalte de producție, cerere externă în scădere și condiții mai restrictive de finanțare. În plus, încetinirea economiei germane, principalul partener comercial al României, are un impact direct asupra companiilor locale integrate în lanțurile industriale europene.
Analiștii de la Sierra Quadrant subliniază că problemele actuale sunt diferite de valurile anterioare de insolvențe, nefiind doar rezultatul companiilor cu probleme structurale, ci și un blocaj de plată care a acumulat efecte negative în economie de-a lungul anilor, ajungând la actorii esențiali pentru funcționarea acesteia.
„Blocajul financiar devine cea mai mare problemă pe lanțurile economice. Plățile devin din ce în ce mai dificile, iar întârzierile de plată se transferă din mediul de afaceri în cel de finanțare”, afirmă Neacșu. Creditul comercial, care reprezintă principala metodă de finanțare în economia românească, depășește de peste trei ori creditul bancar, iar efectele blocajelor se răspândesc rapid în întregul lanț economic.
Semnalele din piață nu sunt încurajatoare pentru lunile următoare. Concentrarea insolvențelor în martie sugerează o accelerare a presiunii care se va resimți și în T2 2026. Prognozele indică o posibilă revenire abia în anul următor.
În acest context, testul real pentru sistemul bancar se va muta în trimestrul II: câte dintre companiile aflate în dificultate vor primi aprobarea pentru concordat preventiv și câte vor intra în faliment operațional. Răspunsul va depinde, în mare măsură, de modul în care băncile, care sunt adesea principalii creditori, vor gestiona expunerea.
Neacșu subliniază că „adevărata maturitate a creditorului financiar nu se vede în viteza cu care închide o expunere, ci în luciditatea cu care recunoaște momentul în care graba de a recupera riscă să reducă tocmai șansa recuperării”.
Sistemul bancar românesc se confruntă cu o dilemă strategică majoră în gestionarea creditelor corporative aflate în dificultate. Analiza comportamentului instituțiilor de credit arată că apetitul crescut pentru executări silite rapide blochează șansele de redresare ale companiilor. Această abordare rigidă poate diminua semnificativ valoarea activelor recuperabile, atrag atenția specialiștilor.
Reglementările europene privind provizioanele forțează adesea băncile să opteze pentru lichidări rapide, deși realitatea economică demonstrează că restructurările preventive oferă randamente financiare superioare pe termen lung. În prezent, la nivel național, există 354 de proceduri de concordat preventiv în curs, conform datelor ONRC.
Totuși, eficiența acestora este limitată de accesarea tardivă. Multe companii ajung la concordat prea târziu, când activele s-au erodat, iar factorii care contribuie la această întârziere includ presiunea bancară timpurie, care reduce manevrabilitatea debitorului și îl determină să adopte soluții reactive în loc de proactive.
Neacșu face o distincție importantă: există companii fără piață sau model de afaceri viabil, care trebuie lichidate, și alte companii care, deși se confruntă cu dificultăți financiare, păstrează produse vandabile, contracte și personal calificat, dar se străduiesc să supraviețuiască în condiții de criză de lichiditate.
„O creanță are o valoare contabilă, iar o garanție are o valoare estimată, dar valoarea efectiv recuperabilă depinde de piață, de cumpărători, de momentul vânzării și de starea juridică a activului”, subliniază Neacșu. Activele unei companii aflate în dificultate nu rămân neutre; utilajele nefolosite se depreciază, stocurile devin greu vandabile, iar contractele comerciale se pierd.
„Concluzia este incomodă: creditorul poate câștiga procedural și pierde economic în același timp. Poate bloca un plan de reorganizare și poate forța vânzarea unor active, dar suma recuperată poate fi mai mică decât ar fi fost într-un scenariu controlat”, a explicat Neacșu.
Analiza Sierra Quadrant face distincția între o companie moartă și una sufocată, iar datele din T1 2026 sugerează că, dintre cele 19 companii mari intrate în insolvență, cel puțin o parte se încadrează în această din urmă categorie. Opt dintre ele sunt active în sectoare cu active tangibile, piețe funcționale și personal calificat.
În acest context, este necesară reformularea întrebării fundamentale: banca ar trebui să se întrebe dacă recuperează mai mult prin lichidare sau printr-o restructurare controlată. Această schimbare de perspectivă este crucială, deoarece în insolvență răbdarea nu este o virtute morală, ci o decizie economică rațională.
Peste un deceniu, piața insolvențelor din România a traversat un ciclu economic complet. Între 2016 și 2019, s-a observat o stabilizare și o scădere treptată a num
