CJ Vâlcea a achiziționat 25 de microbuze noi pentru transportul elevilor
CJ Vâlcea a demarat o investiție de peste 2,5 milioane de euro pentru achiziția a 25 de microbuze destinate transportului elevilor, dintre care primele 20 au fost deja repartizate către comunitățile beneficiare.
Microbuzele, marca Ford, au capacitatea de 16+1 locuri, inclusiv pentru persoane cu dizabilități, și dispun de o autonomie de 400 km. Acestea beneficiază de o garanție de 10 ani pentru baterii și sunt echipate cu sisteme moderne de siguranță. Localitățile care vor primi cele 20 de vehicule sunt: Ștefănești, Stroești, Budești, Pietrari, Galicea, Lădești, Malaia, Mateești, Slătioara, Prundeni, Muereasca, Berislăvești, Roești, Costești, Mihăești, Valea Mare, Mitrofani, Băile Govora, Păușești și Milcoiu.
Celelalte cinci microbuze vor fi livrate luna viitoare, urmând să ajungă în localitățile Bărbătești, Copăceni, Perișani, Vlădești și Păușești-Măglași, au precizat reprezentanții forului județean.
Reprezentanții CJ Vâlcea au precizat că șoferii au fost deja instruiți pentru utilizarea noilor autovehicule, astfel încât acestea să poată fi introduse în circuitul școlar odată cu începerea noului an de învățământ.
„În cadrul întâlnirii de astăzi, am organizat și instruirea șoferilor, astfel încât microbuzele să fie complet pregătite și să intre în circuitul școlar chiar din această toamnă, odată cu începerea noului an școlar! Prin această nouă investiție, alături de cele 32 de microbuze (finanțate prin PNRR) pe care le-am repartizat anul trecut, ajungem la un total de 57 de microbuze școlare puse la dispoziția comunităților din județul Vâlcea”, au declarat reprezentanții CJ Vâlcea.

